Primăria municipiului Galați continuă să ofere sprijin refugiaților ucraineni. Astfel, la blocul M11 pus la dispoziția refugiaților pentru cazare a fost înființat un punct medical de către Serviciul de Asistență Medicală al Municipiului (SAMM) Galați. În cadrul acestuia, medicii și asistenții serviciului oferă consultații medicale. De asemenea, Colegiul Farmaciștilor Galați a asigurat în acest punct un stoc de medicamente.
Mai mult, la acest bloc a fost amenajat și un mic spațiu de joacă pentru copiii refugiați, grație unei inițiative private și a implicării voluntarilor. În plus, Șantierul Naval Damen donează și instalează 6 mașini de spălat și 6 uscătoare. De asemenea, foarte mulți gălățeni și firme private au donat în aceste zile alimente, apă îmbuteliată și alte produse de primă necesitate.
Le mulțumim și pe această cale tuturor celor care se implică și vin în ajutorul refugiaților.
Astăzi dimineață la blocul M11 (cartier Micro17) erau cazați 126 de refugiați, situația fiind în dinamică.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.