Soluție la problema caniculei în apropiere de Galați: balta Zătun Recomandat

Balta Zătun poate reprezenta o soluție pentru gălățenii copleșiți de căldură. În apropiere de orașul Galați, zona de agrement oferă numeroase variante de relaxare turiștilor. Mai mult, complexul este modernizat, iar la final se va dubla ca suprafață.

Se lucrează la noua bază de agrement de la Zătun, în cadrul unui proiect al Consiliului Județean Galați. Acolo au fost ridicate mai multe spaţii de cazare din noua zonă de relaxare. Sunt unități de cazare mari, de peste 50 metri pătrați, cu baie şi bucătărie proprie, spun autoritățile.

La Zătun se construiesc și pontoane, foișoare și locuri de joacă pentru copii. Complexul este deschis pentru cei care vor să se relaxeze.

„Departe de agitația și, mai ales, de canicula din oraș, puteți alege să vă relaxați în aer liber la balta Zătun. „Complexul de agrement se află pe malul Dunării, la circa 15 km distanță de municipiul Galați și este prevăzut cu căsuţe, umbrele din stuf, şezlonguri din lemn şi măsuţe, grătare, locuri de joacă pentru copii și pontoane. De asemenea, proiectul de extindere al zonei de popas pentru relaxare în aer liber este în plină desfășurare. Sunt construite deja noi spații de cazare, urmând a fi realizate foișoarele, noile spații de joacă și pontoanele”, a anunțat președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.

Noul spaţiu de agrement va avea o suprafaţă de peste 12.000 de mp. Investiţia prevede şi realizarea instalaţiilor de apă, canalizare şi iluminat. La final, complexul de agrement se va dubla ca suprafață.

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.