O nouă investiție începe la Spitalul Județean din Galați Recomandat

Consiliul Judeţean Galaţi a emis ordinul de începere a lucrărilor de eficienţă energetică la clădirea care adăpostește cel mai mare spital din sud-estul țării. 

Investița uriașă este realizată cu fonduri europene atrase de Consiliul Județean Galați. În următoarea perioadă, vor fi înlocuite și modernizate conductele, instalațiile pentru transportul fluidelor, țevile de apă și de căldură și ferestrele. De asemenea, vor fi schimbate lifturile și vor fi montate sisteme noi de climatizare.

Sălile de operații vor fi dotate cu sisteme moderne de tratare a aerului, iar spitalul va avea sisteme de producere a energiei din surse regenerabile. La exterior, clădirea spitalului va fi acoperită cu plăci compozit. Totul va costa 41.483.000 de lei. Lucrările vor fi gata peste 15 luni.

„Pentru prima oară de la înfiinţarea spitalului, conductele din subsolul unităţii medicale şi instalaţiile pentru transportul fluidelor vor fi schimbate. Apoi, vor fi modernizate instalațiile de distribuție și transport agent termic şi instalaţiile de distribuţie a apei. Vom schimba toate ferestrele, în secţiile unde nu s-a mai intervenit de peste cinci ani. De asemenea, pentru reducerea costurilor de întreţinere se vor monta sisteme de producere a energiei din surse regenerabile, iar echipamentele cu un consum energetic mare vor fi înlocuite. Vom schimba 12 lifturi ale spitalului, iar toate saloanele vor avea sisteme de climatizare. În plus, în sălile de operaţie vom introduce un sistem modern de tratare a aerului. Faţa spitalului se va schimba total, după ce vom finaliza şi partea de anvelopare, care va fi făcută cu plăci compozit”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi. 

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Cele mai citite

Error: No articles to display