Nelu Tătaru: "Spitalele trebuie să intre în subordonarea directă a Ministerului Sănătăţii" Recomandat

„Consider că, pentru încă o perioadă, unităţile sanitare trebuie să rămână în coordonarea ministerului“, susţine Nelu Tătaru, ministrul sănătăţii. Sunt peste 360 de spitale publice în România, din cele mai recente date.„Ceea ce s-a întâmplat la Suceava trebuie să reprezinte o lecţie pentru noi toţi. După ridicarea stării de urgenţă vom avea mult de lucru pentru reorganizarea şi eficientizarea sistemului sanitar. Consider că, pentru încă o perioadă, unităţile sanitare trebuie să rămână în coordonarea ministe­rului. Este nevoie şi de actualizarea legii sănătăţii pentru că actuala variantă este depăşită“, a spus Nelu Tătaru, ministrul sănătăţii.

,,Conform raportului transmis ministru­lui sănătăţii de către secretarul de stat Oprea, la Spitalul Judeţean de Urgenţă «Sf. Ioan cel Nou» Suceava au fost depistate mai multe deficienţe privind planificarea reacţiei şi protecţiei faţă de criza sanitară COVID-19, precum şi în alertarea şi antrenarea echipelor medicale pentru criza COVID-19. Condu­ce­rea instituţiei nu mai era eficientă, Consiliul medical nefiind convocat oficial din luna februarie“, se arată în raportul Ministerului Sănătăţii.

„În ceea ce priveşte circuitele funcţionale specifice, cu toate că spaţiul de spitalizare era împărţit în sectoare COVID-19 şi non-COVID, nu s-a putut identifica nicio decizie a conducerii, recomandare a specialiştilor epidemiologi sau o practică în curs care să asigure dimensionarea şi separarea lor. Nu a fost asigurat managementul riscului de infectare în afara spitalului, iar capacitatea de testare era redusă şi nu a reuşit să acopere, în timp util, necesităţile de investigare“, se mai arată în raportul Ministerului Sănătăţii.

 

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Cele mai citite

Error: No articles to display