Investiții record în sistemul de sănătate din județul Galați Recomandat

Se fac investiții uriașe în sistemul de sănătate din județul Galați. Potrivit președintelui Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, aproximativ 70 de milioane de euro au fost investite în spitalele gălățene. Banii au ajuns la toate unitățile medicale din subordinea instituției.

Bineînțeles, cea mai mare parte a sumei a fost alocată Spitalului Clinic de Urgență Sf.Apostol Andrei. Clădirea cu nouă etaje a spitalului, ambulatoriul cu trei etaje și Unitatea de Primiri Urgențe sunt modernizate, extinse, consolidate și dotate cu aparatură medicală nouă. De asemenea, în curte se va ridica o clădire cu trei etaje pentru morgă, s-a construit o parcare supraetajată care va avea și heliport și au fost amenajate două buncăre pentru acceleratorul liniar de particule necesar bolnavilor de cancer.

Documentele arată că pentru achiziționarea de aparate medicale a fost alocată suma de 61 de milioane de lei. Banii vin din bugetul propriu al Consiliului Judeţean Galaţi, din fonduri europene şi fonduri guvernamentale. Anul acesta  din bugetul propriu al Consiliului Județean, aproximativ 24 de milioane de lei sunt folosite pentru achiziţionarea de aparatura medicală pentru toate spitalele din subordine.

La Spitalul Județean, la TBC, la Spitalul de Boli Infecțioase, la Spitalul din Tg.Bujor și la unitatea de la Gănești vor ajunge sute de echipamente medicale, printre care sunt aparate pentru diagnosticarea cancerului, de radiologie, ecografe, computere tomograf sau sisteme pentru neurochirurgie. În paralel, în toate instituțiile medicale menționate sunt în derulare investiții substanțiale care vizează ridicarea de noi clădiri, modernizări și reabilitări.  

 
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Cele mai citite

Error: No articles to display