Lucrările la noul spital construit de Consiliul Județean Galați în municipiul Tecuci au intrat într-o nouă etapă, odată cu începerea instalării sistemului inteligent de management al clădirii (BMS), a anunțat președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.
Potrivit acestuia, pe șantier lucrează zilnic peste 70 de muncitori, fiind realizate compartimentările interioare și montate instalațiile electrice, sistemele de încălzire, ventilație și climatizare, precum și rețelele de alimentare cu apă și gaze medicale.
În paralel, constructorul a început instalarea sistemului BMS, care va integra și monitoriza principalele echipamente și instalații ale unității medicale. Conform autorităților județene, sistemul va contribui la creșterea siguranței în exploatare, optimizarea consumului de energie și îmbunătățirea condițiilor pentru pacienți și personalul medical.
Noua unitate medicală reprezintă o investiție de aproximativ 40 de milioane de euro realizată de Consiliul Județean Galați. Clădirea va avea o suprafață desfășurată de circa 10.000 de metri pătrați și este programată să fie finalizată până la sfârșitul anului.
După punerea în funcțiune, aproximativ 60% dintre secțiile actualului Spital Municipal „Anton Cincu” vor fi relocate în noul imobil, care va dispune de spații moderne și infrastructură adaptată cerințelor actuale din domeniul medical.
Autoritățile apreciază că investiția va contribui la creșterea calității serviciilor medicale oferite populației din Tecuci și localitățile învecinate.