Se lucrează la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Galați. Este vorba despre proiectul cu fonduri europene privind extinderea și modernizarea unității. Dacă în prima fază a lucrării au fost amplasate instalațiile electrice, acum constructorul lucrează la partea nouă a clădirii. Proiectul coordonat de Consiliul Județean Galați are valoare de 1,5 milioane de euro, iar la final Unitatea de Primiri Urgențe va avea o suprafață dublă.
„Se lucrează la extinderea Unității de Primiri Urgențe, după ce în prima fază au fost deviate instalațiile electrice. UPU va fi extinsă cu peste 700 de metri pătrați, ceea ce înseamnă că-și va dubla suprafața. Noua secție de urgențe va fi dotată cu aparatură medicală nouă”, a anunțat președintele CJ Galați, Costel Fotea.
În plus, va fi construit un spațiu special pentru accesul ambulanțelor, astfel încât pacienții să fie preluați mai ușor. De asemenea, UPU va fi complet modernizată și va avea aparatură de ultima generație, printre care se află un computer tomograf, un incubator performant pentru nou născuții prematur, un aparat de radiologie mobil și un electrocardiograf cu 12 canale. Noua aparatură și noile trasee pentru pacienți și ambulanțe vor reduce semnificativ timpul de așteptare, dar și pe cel de intervenție la cazuri de urgență, anunță reprezentanții Consiliului Județean.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display