Politică

Ministrul Familiei și Tineretului, Gabriela Firea, susține că partidul din care face parte va continua să ia măsuri pentru sprijinirea categoriilor vulnerabile, precum majorarea pensiilor. „Noua configurație politică permite coabitarea…
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că vor fi alocaţi 100 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, "bani necesari pentru continuarea proiectelor pe care comunităţile…
Plafonul veniturilor până la care pensionarii vor beneficia de compensare cu 90% a preţului medicamentelor se va majora, începând cu 1 ianuarie 2022, la 1.429 lei/lună. "Aproape jumătate de milion…
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat că a purtat o discuție telefonică cu directorul general adjunct al Poștei Române pentru a se depune toate eforturile, astfel încât pensiile pe luna…
A trecut un an de când prin voința gălățenilor, exprimată prin vot, reprezint comunitatea noastră în Parlamentul României. Încrederea cu care am fost învestită mă onorează și mă responsabilizează, astfel…
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, spune că „niciodată” nu s-a vorbit de obligativitatea vaccinării împotriva COVID-19. „Nu, categoric nu. Până acum, în România, protestele au fost făcute în urma unor…
Plenul reunit al Parlamentului va finaliza joi discuţiile pe marginea proiectului bugetului de stat şi celui al asigurărilor sociale de stat pe 2022, urmând să dea votul final. Miercuri, Comisiile…
Senatorul PSD Marius Humelnicu susține că Varianta de Ocolire Galați este pe lista proiectelor ce vor primi finanțare pentru continuarea lucrărilor. „În 2019, în calitate de secretar de sta în…
Premierul Nicolae Ciucă a discutat cu președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen despre valul cinci al pandemiei de COVID-19 provocat de varianta Omicron. „Am discutat despre cum suntem noi…