Delegația AUR nu a fost primită la întâlnirea suveraniștilor, care s-a desfășurat luni la Casa Capșa. Întâlnirea a fost convocată de liderul SOS, Diana Șoșoacă. În replică, AUR a anunțat că va încerca să realizeze propria platformă a forțelor suveraniste printr-o întâlnire de pe 27 și 28 august.
Delegații AUR nu au fost lăsați să intre în sala în care se desfășura ședința.
„AUR a răspuns cu bună credință invitației de a avea discuții cu privire la unificarea forțelor suveraniste în speranța unui dialog adevărat. Însă, Diana Șoșoacă a dovedit că totul era doar un exercițiu de imagine. Aceasta nu a dorit un dialog, ci a vrut să se urce pe un segment important al populației țării noastre, cel suveranist, care nu are cum să fie reprezentat de aceasta. Prin refuzul de a primi delegația AUR la discuțiile de la Casa Capșa, prin amenințările că va chema Poliția pentru a da afară un deputat al Parlamentului României și un europarlamentar, aceasta ne-a demonstrat că mai presus de interesele românilor se află orgoliile și ambițiile personale”, a explicat AUR printr-un comunicat de presă.
AUR o acuză pe Diana Șoșoacă de faptul că „a ales să submineze orice efort de construire a unei platforme comune”. De aceea, AUR va convoca încă o întâlnire a forțelor suveraniste.
„AUR va continua dialogul cu forțele politice suveraniste, acele partide care merită să fie auzite și care împărtășesc dorința de a construi o Românie suverană, fără a fi deturnate de agende personale. În acest sens, invităm la discuții pe 27 și 28 august la Parlamentul României toate formațiunile politice suveraniste care chiar doresc unitate, în cadrul unui format agreat de toți participanții. Excludem continuarea oricăror discuții cu cei prezenți astăzi la farsa numită <consultări în crâșmă>”, mai scrie în comunicat.
Delegația AUR care nu a fost primită la discuțiile de la Casa Capșa a fost formată din vicepreședinta Gianina Șerban, europarlamentara Georgiana Teodorescu și Ramona Ioana Bruynseels.
80.000 de oameni au participat la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, Franța. Evenimentul a avut loc duminică seara pe Stade de France. Pentru a evita incidentele, autoritățile franceze au luat măsuri speciale de securitate.
Măsurile speciale s-au aplicat pe un perimetru larg care include stadionul, împrejurimile și căile de acces, inclusiv mijloacele de transport. Asta deși francezii nu aveau informații despre posibile amenințări. Autoritățile au anunțat că măsurile au avut un rol preventiv și au mobilizat peste 2.000 de polițiști.
Agenții au patrulat și și i-au controlat, inclusiv corporal, pe toți cei care au intrat în perimetrul de securitate. Practic, nimeni nu a avut voie să intre în stadion fără verificare și având asupra sa artificii, arme sau proiectile.
În zona stadionului au existat mai multe puncte de control, unele în cascadă. Toate persoanele s-au supus percheziţiilor corporale și au fost atent controlate toate bagajele și vehiculele care au ajuns în perimetrul de securitate.
Ceremonia grandioasă s-a încheiat fără incidente importante.
Compania Națională Aeroporturi București anunță că a fost semnat contractul de proiectare, asistenţă tehnică şi execuţie lucrări pentru modernizarea terminalelor Plecări internaționale, Finger şi Sosiri la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti.
Investiția are patru obiective fundamentale pentru modernizarea aeroportului și pentru creșterea confortului oferit pasagerilor aeroportului. Unul dintre obiective vizează schimbarea și modernizarea sistemului centralizat de ventilaţie-climatizare. Proiectul prevede înlocuirea echipamentelor de ventilare şi climatizare, înlocuirea serverului de gestionare a echipamentelor şi realizarea unui sistem modern de comandă, control automat şi achiziţii de date.
Investiția are ca obiectiv și reamenajarea interioară (finisaje, pardoseli, tavane, mobilier, signalistica), pentru a îmbunătăţi calitatea imagistică a celui mai important aeroport al României.
Un alt obiectiv al contractului este instalarea unui nou sistem de detecţie-semnalizare pentru incendiu.
De asemenea, vor fi modernizate instalaţiile electrice aferente spațiilor menționate. Proiectul prevede modernizarea iluminatului terminalelor şi corpurilor de clădire, urmând a fi instalate corpuri de iluminat LED. Totodată, va fi suplimentat numărul de prize de alimentare pentru dispozitivele pasagerilor.
Investiția se va derula pe o perioadă de 30 de luni, iar execuția lucrărilor se va realiza etapizat, astfel încât fluxurile de pasageri să fie operaționale, disconfortul pasagerilor fiind minim.
Contractul are o valoare totală de 112.421.921.98 lei, iar sursa de finanțare este asigurată din fonduri proprii ale Companiei Naționale Aeroporturi București.
Președintele PSD va fi ales cu ajutorul unui sistem electronic, la congresul care va avea lor pe 24 august. Participanții vor vota, pe telefon, în baza unui cod QR, a explicat purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Lucian Romașcanu.
Metoda reprezintă o premieră pentru PSD.
„Vom avea o premieră. La acest congres se va vota președintele electronic, pe telefonul mobil, în baza unui cod QR individual, pe care îl va primi fiecare delegat pe spatele legitimației. Pe acel QR, va avea acces și la documentele partidului, iar când se deschide sesiunea de vot se va vota acolo”, a declarat Lucian Romașcanu.
Purtătorul de cuvânt a mai spus că metoda este una sigură și rapidă.
„Din experiența trecută, votul fizic însemna câteva ore, la câteva mii de delegați. Numărarea însemna alte câteva ore, votul fizic dura ore, iar lucrările efectiv s-ar fi desfășurat cu foarte puțină lume în sală. Este un vot secretizat. Nu se știe cine a votat și ce a votat. Este asigurată această secretizare de aplicația care ne-a fost prezentată. Acest vot se va închide în 15 minute, cu rezultat cu tot”, a precizat Lucian Romașcanu.
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a comentat decizia BNR privind scăderea dobânzii de politică monetară. Înseamnă acces la creditare, mai puțin costisitor, a spus ministrul.
BNR a făcut un anunț important referitor la scăderea dobânzii de politică monetară de la 6,75% la 6,5%.
„Această decizie va însemna acces la creditare, mai puțin costisitor, pentru companiile din România prin scăderea dobânzilor practicate de bănci”, a explicat Radu Oprea.
Decizia confirmă corectitudinea măsurilor luate de Guvern, a mai spus Oprea.
„Decizia a fost luată urmare scăderii inflației la 4,94%, ceea ce confirmă justețea măsurilor de plafonare a adaosului comercial la alimentele de bază sau a prețului la energie și gaze”, a precizat Radu Oprea.
Mircea Fechet, ministrul mediului, apelor și pădurilor, a declarat luni că un miliard de ambalaje au fost colectate prin Sistemul de Garanție Returnare. PET-urile plasate în linie ar putea înconjura Pământul de cinci ori, a spus Fechet.
Ministrul mediului susține că sistemul reprezintă un model de sustenabilitate și inovație.
„Un miliard de ambalaje colectate prin Sistemul de Garanție Returnare! SGR este cel mai bun exemplu de sustenabilitate și inovație din ultimii 30 de ani, în materia economiei circulare din România. Vorbim de PET-uri, sticlă sau doze de aluminiu. Cea mai mare pondere o au PET-urile care, plasate în linie, ar putea înconjura Pământul de cinci ori. Pentru prima dată după revoluție, marii procesatori de PET nu mai importă acest material, întrucât SGR-ul furnizează suficientă materie primă”, a explicat Mircea Fechet.
Ținta pentru anul acesta este 3,2 miliarde de ambalaje, iar ministrul se declară optimist.
„Sunt optimist deoarece răspunsul românilor este uimitor. Sunt recunoscător şi mândru pentru determinarea şi efortul vostru al tuturor. Împreună, facem o diferență reală. Drumul nostru spre un viitor mai verde continuă cu sprijinul și cooperarea fiecărui cetățean în parte”, a adăugat Mircea Fechet.
CNAIR anunţă că lucrările au ajuns la 80% pe sectorul de drum Boiţa - Lazaret, iar de luni se intră în ultima săptămână în care DN7 este închis în zonă.
„A fost reluat traficul pe sectorul de drum Boiţa - Lazaret începând cu ora 20:00, conform programului!. Lucrările au ajuns la 80% iar de mâine se intră în ultima săptămână în care DN7 este închis pe sectorul Boiţa - Lazaret. Antreprenorul turc a muncit într-un ritm susţinut, ceea ce permite redeschiderea circulaţiei pe data de 9 august, aşa cum s-a stabilit de la început”, a anunțat CNAIR într-o postare pe Facebook.
Potrivit sursei citate, constructorul continuă execuţia lucrărilor de stabilizare a drumurilor tehnologice şi de curăţare a versantului de anrocamente şi de resturi rezultate din defrişări.
Reamintim că pe DN7 (sectorul Boiţa - Lazaret) circulaţia se desfăşoară între orele 20.00 - 6.00 pentru toţi participanţii la traficul rutier, iar în intervalele orare 7.30 - 8.00 şi 16.30 - 17.00, doar pentru riverani. Lucrările sunt reluate în fiecare zi la ora 6.00 până pe data de 9 august.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că aproape 800 de kilometri de autostradă și drum expres sunt în lucru în acest moment în România. La finalul acestui an, ne vom apropia de 300 de kilometri dați în folosință, a adăugat Grindeanu.
Potrivit ministrului, în 2022, s-a propus ca în 2023 și 2024 să fie dați în circulație, cumulat, 250 de kilometri de autostradă și drum expres.
„Nu că mențin ce am spus atunci, ci e un lucru pe care îl vom depăși ușor. În mod normal, ne vom apropia de 300 de kilometri. Acum suntem undeva la 140 de kilometri. Cu ceea ce se va întâmpla aici, pe Buzău - Focșani, pe Ploiești - Buzău, ajungem în mod normal până la sfârșitul anului la aproape 300 de kilometri, ceea ce ne duce într-o situație bună”, a explicat Sorin Grindeanu.
Ministrul a mai spus că transporturile trebuie să rămână o prioritate pentru toate guvernele viitoare.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, anunță un amplu program de modernizare și dotare pentru mii de cabinete de medicină de familie din toată țara. Programul este implementat cu fonduri europene.
„Modernizăm și dotăm cu aparatură de ultimă generație peste 2.379 de cabinete de medicină de familie din toată țara, cu fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Un pas firesc pentru un viitor mai bun și mai sigur pentru România și pentru toți românii”, a declarat Alexandru Rafila.
Campania este derulată de Ministerul Sănătății, cu sprijinul Biroului Regional pentru Europa al Organizației Mondiale a Sănătății prin PNRR.
Premierul Marcel Ciolacu a fost, miercuri, în inspecție pe Valea Oltului. lucrările Împreună cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, Ciolacu a verificat stadiul lucrărilor din zonă. Concluzia lui Marcel Ciolacu este că sunt cele mai grele lucrări de după Revoluție, iar Sorin Grindeanu a promis că traficul se va relua până în 9 august.
„Sperăm să ne ajute și vremea. Este una dintre cele mai mari reallizări. Plus că lucrările grele de fapt acum vor intra în lucru, având front de lucru prin aceste defrișări prin aceste drumuri de acces. Sunt, cred, cele mai grele lucrări pe care le avem după Revoluție, dar trebuie să ne obișnuim cu ele, pentru că trebuie să ne pregătim de Comarnic – Brașov”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că lucrările de pe Valea Oltului sunt în grafic, fiind realizate în proporție de aproape 75%.
„Săptămâna viitoare avem termenul maxim de 9 august când se va redeschide circulația. Nu am niciun fel de motive în acest moment să nu credem că se va respecta acest termen. Au lucrat foarte bine, s-a lucrat în această perioadă consistent, dovadă că s-a ajuns în aceste 3 săptămâni la 75%”, a explicat Sorin Grindeanu.
Amânarea lucrărilor ar fi însemnat o întârziere de un an și penalizare de 80 de milioane de lei, a precizat Sorin Grindeanu.