Execuția lucrărilor pentru consolidarea și reabilitarea clădirii Secției de pediatrie a Spitalului municipal Filantropia din Craiova a fost scoasă deja la licitație pe ESAP.
În corpul de clădire de pe strada Corneliu Coposu nr. 107 funcționează și Centrul “Sf Ecaterina”, aparținând Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj. Odată cu finalizarea proiectului, cele două instituții vor beneficia de condiții moderne și servicii medicale de înaltă calitate pentru copiii și persoanele internate.
Lucrările presupun creșterea gradului de rezistență la seisme, prin consolidarea structurii, și intervenții de refacere a arhitecturii interioare și exterioare, de schimbare a instalațiilor electrice, termice și sanitare, dar și montarea de panouri fotovoltaice.
Valoarea lucrărilor se ridică la aproape 35 de milioane de lei, fără TVA, bani ce au fost obținuți din fondurile europene disponibile prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României.
Se lucrează intens la podul de peste râul Dâmbovița și se forează o parte a coloanelor ce vor stabiliza zona pentru prevenirea alunecărilor de teren.
S-a insistat ca acest drum, care are o lungime de 6,7 km, să fie reabilitat și adus la cele mai bune condiții de circulație! Pe lângă siguranță în trafic, drumul județean va înlesni accesul într-un loc cu potențial turistic rural care va fi pus, astfel, în valoare.
Din valoarea totală a proiectului de aproximativ 76.000.000 de lei s-a atras suma de 41.000.000 de lei prin Programul Național „Anghel Saligny”, diferența urmând să fie asigurată din bugetul local.
Per total, reabilitarea DJ724 Malu cu Flori – Pucheni constă în:
▫️ Turnarea a două straturi de asfalt;
▫️ Șanțuri pereate și rigole carosabile pe o lungime de 10 km;
▫️ 34 de podețe tubulare și dalate;
▫️ 3,5 km de parapete de protecție;
▫️ Amenajarea a 5 stații de autobuz;
▫️ Reabilitarea a 3 poduri.
Consiliul Județean Covasna a adoptat bugetul pentru anul 2024, un buget fondat pe baza cooperării dintre comunitățile și instituțiile județene. Astfel, în 2024, Județul Covasna va avea un cadru financiar de 537 de milioane de lei, adică 107 milioane de euro.
„Suntem convinși că nici un proiect de dezvoltare nu poate sau nu ar trebui să fie gestionat în mod izolat, motiv pentru care noi, la Consiliul Județean Covasna, dezvoltăm județul prin programe de colaborare. Prioritatea noastră principală rămâne dezvoltarea sistemului de sănătate și a celui social. În acest an, ne extindem programele de dezvoltare destinate localităților din mediul rural și asigurăm mai multe fonduri pentru sprijinirea proiectelor de tineret. Dacă ne uităm la cifrele esențiale ale bugetului din acest an, reiese că 41% sunt destinate investițiilor, 32% merg la susținerea și dezvoltarea sistemului de sănătate, 12% sunt pentru a asigura protecție socială și 15% pentru a asigura cheltuielile de funcționare” – a detaliat președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor.
Până la sfârșitul acestui an, Centrul de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Techirghiol va fi reabilitat și dotat cu echipamente specializate, electrocasnice moderne și mobilier adaptat pentru activitățile de recuperare desfășurate, anunță reprezentanții administrației locale din judeșul Constanța.
În cadrul unei conferințe, de săptămâna trecută, a fost lansat proiectul “DESCHIȘI CĂTRE COMUNITATE”, implementat prin Programul de Investiții în sistemul de protecție a persoanelor adulte cu dizabilități din cadrul PNRR. Valoarea investiției se ridică la peste 1,3 milioane de lei cu TVA și are ca obiectiv principal creșterea calității vieții persoanelor cu dizabilități, concomitent cu dezvoltarea serviciilor alternative de sprijin pentru viață independentă și integrare în comunitate.
Techirghiol, pe lângă faima sa de stațiune renumită, a devenit în timp, un centru de referință în județul Constanța în ceea ce privește sănătatea și recuperarea. O adevărată “capitală” ce oferă servicii de recuperare de înaltă calitate, adresate celor mai dificile și sensibile categorii de afecțiuni, precum și anumitor categorii sociale.
„Prin acest proiect, mai scriem o filă în povestea de succes a acestui oraș, realizând un pas semnificativ spre o comunitate inclusivă și preocupată de bunăstarea tuturor cetățenilor. Felicitări tuturor pentru eforturile depuse în acest proiect și mult succes în implementarea sa!”, a precizat Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța”
Președintele Consiliului Județean Cluj Alin Tișe este coordonatorul principal al echipei care se ocupă de implementarea sistemului, după cum susține pe pagina de socializare:
„Digitalizarea este esențială pentru optimizarea serviciilor publice și facilitarea accesului tuturor clujenilor la acestea.
De la lansarea aplicației MyCAS în decembrie 2019 până la finalul anului 2023, numărul utilizatorilor înregistrați a crescut considerabil, de la 19.216 la nu mai puțin de 64.261. Platforma informatică este disponibilă atât în versiunea desktop, accesibilă direct de pe site-ul www.casomes.ro, cât și ca aplicație mobilă, gratuită, disponibilă în App Store și Google Play.
Echipa pe care o coordonez la Consiliul Județean Cluj demonstrează un angajament ferm pentru digitalizare, pas cu pas, prin aducerea tot mai multor servicii online. Acest lucru nu doar simplifică procesele administrative pentru cetățeni, ci și demonstrează adaptabilitatea și orientarea către viitor a instituției noastre”
Lista noilor avize emise online de Consiliul Județean Cluj include:
- Cererea pentru emiterea Acordului Prealabil
- Cererea pentru prelungirea Acordului Prealabil/Autorizației
- Cererea pentru emiterea Autorizației de Amplasare și acces la drum
- Cererea pentru emiterea Acordului de Vecinătate
- Cererea pentru emiterea Avizului de Închidere Temporară a Circulației
Astfel, de la lansarea aplicației MyCAS în decembrie 2019 până la finalul anului 2023, numărul utilizatorilor înregistrați a crescut simțitor, de la 19.216 la nu mai puțin de 64.261. Platforma informatică este disponibilă atât în versiunea desktop, accesibilă direct de pe site-ul www.casomes.ro, cât și ca aplicație mobilă, gratuită, disponibilă în App Store și Google Play.
Ultima ședință consultativă, de luna trecută, a reprezentanților CJ Călărași cu 36 dintre primarii din județ, a avut drept temă starea drumurilor comunale și județene, dar și repartizarea celor 6 la sută din impozitul pe venit pentru dezvoltarea localităților.
„Împreună am discutat strategii pentru a rezolva aceste probleme, iar Consiliul Județean Călărași se angajează să găsească soluții eficiente.
În prezent, lucrăm la modernizarea infrastructurii întregului județ prin fonduri europene, asigurând dezvoltarea durabilă a comunităților noastre”,a declarat Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță.
Ultima ședință consultativă, de luna trecută, a reprezentanților CJ Călărași cu 36 dintre primarii din județ, a avut drept temă starea drumurilor comunale și județene, dar și repartizarea celor 6 la sută din impozitul pe venit pentru dezvoltarea localităților.
„Împreună am discutat strategii pentru a rezolva aceste probleme, iar Consiliul Județean Călărași se angajează să găsească soluții eficiente.
În prezent, lucrăm la modernizarea infrastructurii întregului județ prin fonduri europene, asigurând dezvoltarea durabilă a comunităților noastre”,a declarat Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță.
Zilele trecute au fost scoase la licitație serie de lucrări în infrastructura rutieră a județului Caraș-Severin.
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, a punctat 4 dintre acestea. E vorba de două drumuri finanțate prin programul Anghel Saligny, anume Oravița -Ciclova - Socolari și Vrani Berliste Iam . Apoi un drum judetean care face legătura cu localitatea Ciudanovita cât și executia podului de la Berzovia.
„Urmează să se semneze contractul de reparație a podului de la Slatina Timiș și cât de curând modernizarea drumului de la Răcăsdia la Vraniut. Acesta din urmă si-a găsit constructor, pe MaxAgro, care a ofertat cu 5 milioane de ron mai puțin decât prețul de pornire indicat de DALI. În continuare, în doar câteva zile, vor fi ridicate pe SICAP și execuția DJ 571 Ciuchici -Moldova Nouă cât și proiectarea și execuția DJ 684 de la Valea lui Liman la Voislova. Începând de la limita de județ. Aceste investiții vor moderniza drumuri importante aflate intr-o stare jalnica azi . Despre lucrări de reparații la alte drumuri județene voi vorbi peste câteva zile, in funcție de câți bani vom putea aloca pentru reparații la DDJ. Buget care la final de luna va trece prin spectacolul cu care ne-am obisnuit făcut de consilierii opoziției, cu majoritate mai nou, în CJ” a mai precizat Romeo Dunca.
Avansează lucrările de consolidare și modernizare la podul peste râul Bârlad de pe DJ240, situat între localitățile Gefu- Gara Ghidigeni.
Astfel:
S-au executat 8 piloți forați la o adâncime de 18 metri, uniți printr-un radier de 19 metri lungime. Armătura utilizată depășește 25 de tone, asigurând o stabilitate sporită pilei centrale din albia râului Bârlad.
S-au turnat deja 120 de metri cubi de beton, urmând integrarea fundației existente a pilei.
Se lucrează la decaparea plăcii actuale, urmând armarea și turnarea pe o lungime de 90 de metri.
Totodată, se mai intervine și în albia râului Bârlad prin consolidarea acesteia pe o lungime de 100 metri cu saltele de gabioane, dar și la terasament, acum fiind la stadiu de așternere al pietrei sparte.
De asemenea, continuă lucrările și la noul pod situat în extravilanul localității Corod, pe drumul dintre Corod și Matca (DJ251A). Vechiul pod, care avea peste jumătate de secol de utilizare, a fost demolat. Astfel:
S-au instalat grinzi de 10 metri lungime, oferind o mai mare rezistență.
S-a armat placa de suprabetonare cu 3200 de kilometri de fier, asigurând o durabilitate sporită.
S-au turnat 48 de metri cubi de beton la placa de suprabetonare, urmând montarea parapetului pietonal și unidirecțional.
În ultimii ani, au fost reabilitate complet sau construite de la zero 46 de poduri, iar alte 45 de poduri sunt în proces de modernizare, ceea ce înseamnă aproximativ 75% din podurile mari de pe drumurile județene.
A fost predat amplasamentul în vederea începerii lucrărilor de construcție la Penitenciarul Unguriu, în prezența ministrului justiției, Alina Gorghiu, a primarului comunei Unguriu, Ciprian Tirizică, dar și a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, Dan Halchim.
Pentru comuna Unguriu, dar și pentru județul Buzău, este o investiție importantă prin impactul economic în zonă. Fie că este vorba despre noi locuri de muncă, unde vor fi angajați și buzoieni, această investiție de peste 65 milioane de euro va atrage investiții în infrastructură și va fi o contribuție importantă la bugetul local.
Pe lângă cele 12 pavilioane pentru detenție, penitenciarul va avea și o clădire administrativă pentru personal, biserică, centru medical, precum și sală de sport și teren multifuncțional.
Penitenciarul Unguriu va avea 900 locuri de detenție în regim deschis și semi-deschis. Este prima unitate a sistemului penitenciar ce se construiește după 24 de ani.
Primarii a trei localități din județul Brăila au semnat contractele pentru a primi finantări din bugetul Ministerului Dezvoltării pentru modernizarea drumurilor de interes local.
Daniel Drăguț - Jirlău – 12.000.000 lei – Reabilitare strada varianta Jirlăului
Costel Robitu – Ciocile – 12.000.000 lei – Modernizare străzi în Ciocile, Odăieni, Chichinețu, Chioibășești
Ion Ionescu – Mircea Vodă – 12.000.000 lei – Modernizare drumuri în Mircea Vodă și Dedulești
Presedintele Consiliului Județean Brăila- „Am constatat cu bucurie că majoritatea primarilor PSD s-au implicat și au cerut finanțare pe programul Anghel Saligny. Au elaborat proiecte bine gândite, argumentate profesional, care răspund nevoilor comunităților locale. I-am susținut întotdeauna și am stat la dispoziția acestora cu întreaga expertiză pentru implementarea proiectelor care să conducă la creșterea standardului de viață al tuturor cetățenilor.
Îi felicit pe domnii primari care au reușit să depună proiecte și să atragă investiții semnificative pentru comunele lor.
Modernizarea și dezvoltarea județului continuă!”
Error: No articles to display