Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, anunțat că a cerut controale la companiile care au activități suspecte. Am cerut ANAF sǎ demareze controale de integritate în cazul unor jucători de dimensiune economicǎ semnificativǎ, a transmis Nazare.
„De la eșalonări repetate și tergiversarea plății taxelor la semne serioase de întrebare privind integritatea unor jucători din economie, dar și a funcționarilor cu atribuții de control asupra acestora. Am cerut ANAF sǎ demareze controale de integritate în cazul unor jucǎtori de dimensiune economicǎ semnificativǎ, asupra cǎrora persistǎ situații de tergiversare a plǎții obligațiilor fiscale, cu suspiciuni de fraudă semnalate inclusiv de Curtea de Conturi”, a comunicat ministrul de Finanțe.
Potrivit ministrului este vorba despre următoarele situații:
„Sute de milioane de lei în obligații fiscale la zi; caz concret în situația unui producător local de țigări: peste 600 mil. lei în obligații fiscale, din care peste 300 mil. lei în datorii doar din neplata accizelor + dobânzi și penalități.
Decizii succesive de eșalonări, restructurări, înlesniri și amânări la plată, ce datează de mulți ani, plus suspendări și contestări obținute în instanțe, în condiții cel puțin discutabile.
În unele dintre cazuri, situații ce culminează cu intrarea în concordat preventiv a companiei în cauză, blocând posibilitatea ANAF de a executa silit.”
Ministrul Alexandru Nazare vrea să afle cine a oferit protecție companiilor rău platnice.
„În aceste condiții și având în vedere acest tip de istoric, întrebarea principală este: cine a oferit, în tot acest timp, protecție la cel mai înalt nivel, acestor jucǎtori? Așa cum am agreat cu noua conducere ANAF, o direcție principală de acțiune în perioada următoare, pentru îmbunătățirea colectării și restabilirea încrederii în instituție este să punem stop firmelor care trag de timp cu plata taxelor și cer la nesfârșit eșalonări, fără intenția reală de a plăti. Eșalonarea trebuie să fie un sprijin pentru cei de bună credință, nu o scuză pentru abuzuri, iar obligația de a-ți achita datoriile fiscale este trebuie să fie aceeași pentru toate categoriile de contribuabilii — fie că vorbim de marile companii, jucătorii de dimensiune medie sau segmentul IMM. Echitatea în colectare și în tratamentul aplicat, precum și toleranța zero pentru abuzuri nu sunt opționale – de aceea, divizia de integritate a ANAF va avea un rol esențial în perioada următoare pentru a identifica, expune și opri aceste practici”, a precizat ministrul de Finanțe.
Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a anunțat că marți, împreună cu ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a participat la o întâlnire cu peste 120 de fermieri și reprezentanți ai administrației publice locale din județul Galați.
Participanții au analizat investițiile prin PNDR.
„Cu o suprafață agricolă ce depășește 350.000 de hectare, județul Galați este unul dintre pilonii agriculturii românești. Pentru ca agricultura să se dezvolte și să atragă investiții prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), este esențial să stăm de vorbă direct cu fermierii și să aflăm ce nevoi au. Doar așa putem lua măsuri în domeniul agriculturii care să răspundă situațiilor concrete din teren”, a explicat președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.
Fermierii și autoritățile au mai discutat despre schimbările climei, irigații și subvenții.
„Îi mulțumesc ministrului Florin Barbu pentru dialog profesionist și aplicat, în care am abordat subiecte esențiale precum: combaterea efectelor fenomenelor meteo extreme prin extinderea sistemelor de irigații sau prevenirea inundațiilor, sistemul de subvenții pentru dezvoltarea afacerilor din agricultură, oportunități pentru atragerea tinerilor către zona rurală sau politici europene favorabile dezvoltării agriculturii din România. Împreună cu oamenii care fac performanță în acest domeniu continuăm să dezvoltăm agricultura gălățeană”, a precizat Costel Fotea.
Forțele Navale Române marchează cea de-a 123-a ediție a Zilei Marinei Române, printr-o serie de evenimente, organizate în perioada 11-15 august, în orașele Constanța, Mangalia, Brăila, Tulcea, Galați și București, pentru a promova valorile și tradițiile marinarilor militari.
Potrivit Forțelor Navale, la Constanța, în perioada 11-13 august, în intervalul orar 18.00-21.00, pe faleza din fața Comandamentului Flotei, va fi organizată o expoziție marinărească, la care vor participa, cu tehnică și materiale specifice, reprezentanți de la „Academia Navală Mircea cel Bătrân”, Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu”, Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”, Centrul 39 Scafandri, Direcția Hidrografică Maritimă „Comandor Alexandru Cătuneanu” și Muzeul Național al Marinei Române. Activitatea face parte din seria evenimentelor dedicate Săptămânii Spiritualității Marinărești, iar debutul acesteia va fi marcat luni, începând cu ora 19.00, printr-un spectacol susținut de Muzica Militară a Forțelor Navale.
Centrul 39 Scafandri va desfășura marți, 12 august, în intervalul orar 10.00-17.00, în portul turistic Tomis, un atelier de scufundări recreaționale, la care vor participa cei 50 de câștigători ai concursului organizat pe paginile de social-media ale Forțelor Navale.
Repetiția generală pentru Exercițiul naval întrunit FNR 25.10 va avea loc în raionul maritim din fața Comandamentului Flotei din Constanța, miercuri, 13 august (rezervă 14 august), între orele 10.00-12.30. Vor fi executate secvențe de instruire pe mare, la care vor lua parte nave, ambarcațiuni și elicoptere ale Forțelor Navale Române, precum și capabilități navale și aeriene ale unor parteneri străini și ale mai multor structuri din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională.
Joi, 14 august, începând cu ora 08.30, Forțele Navale Române vor aduce un pios omagiu eroilor marinari, prin desfășurarea unei ceremonii militare și religioase, organizate cu prilejul Zilei Recunoștinței, la Monumentul „Crucea Marinarilor”. Tot joi, 14 august, la ora 12.00, va avea loc lansarea albumului „Marea în culorile lui Alexandru Ghinea”, la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” din Constanța, unde va fi prezentată și o expoziție de pictură cu tematică marină din colecția pictorului marinar.
Vineri, 15 august, în intervalul orar 10.00-12.30, în zona Comandamentului Flotei, se va desfășura Exercițiul naval întrunit FNR 25.10, organizat de Forțele Navale Române, care cuprinde proceduri de acțiune în diferite medii, cu un spectru larg de amenințări.
Ziua Marinei Române se va încheia cu retragerea cu torțe a marinarilor militari, în zona falezei din Constanța și în piața Ovidiu, în acordurile Muzicii Militare a Forțelor Navale, între orele 20.00-23.00.
La Mangalia, în zilele de 12 și 13 august, de la ora 20.00, în Piața Republicii, și joi, 14 august, începând cu ora 19.00, în fața Casei de Cultură, Muzica Militară a Diviziei 2 Infanterie „Getica” va susține concerte, pentru a marca Săptămâna Spiritualității Marinărești.
Repetiția generală pentru exercițiul planificat să se desfășoare în data de 15 august va avea loc în zona portului turistic, miercuri, 13 august, în intervalul orar 10.00-12.30. Acesta cuprinde o serie de activități de instruire întrunită, executate de structuri ale categoriilor de forțe din Armata României, împreună cu instituții partenere cu responsabilități în domeniul naval.
Ziua Recunoștinței va fi marcată joi, 14 august, începând cu ora 09.00, printr-o ceremonie militară și religioasă la Monumentul „Marinarului și constructorului naval”, iar în aceeași zi, în Piața Republicii, instituțiile militare de învățământ de marină vor prezenta ofertele educaționale, în intervalul orar 18.00-21.00.
Ziua Marinei Române va fi marcată vineri, 15 august, orele 10.00-12.30, printr-o ceremonie militară și prin desfășurarea Exercițiului naval întrunit FNR 25.10, în zona falezei portului turistic Mangalia. Începând cu ora 21.00, marinarii militari din Mangalia se vor retrage cu torțe, în acordurile Muzicii Militare a Diviziei 2 Infanterie „Getica”.
La Brăila, cu ocazia Zilei Marinei Române, publicul este invitat pe faleza Dunării, în zona Morii Violatos, unde va putea asista vineri, 15 august, în intervalul orar 10.00-12.30, la ceremonia militară și la secvențele fluviale ale Exercițiului naval întrunit FNR 25.10. Începând cu ora 20.30, Muzica Militară a garnizoanei Brăila va însoți militarii participanți la retragerea cu torțe, pe Calea Călărașilor.
La Tulcea, militarii Flotilei Fluviale vor marca Ziua Recunoștinței joi, 14 august, începând cu ora 09.00, la Cimitirul Eroilor din municipiu, prin desfășurarea unei ceremonii militare și religioase. Vineri, 15 august, între orele 10.00-12.30, publicul este invitat pe faleza Dunării, unde vor fi prezentate secvențele fluviale ale Exercițiului naval întrunit FNR 25.10 de către militarii de la bordul navelor și se vor desfășura tradiționalele jocuri marinărești.
La Galați, Ziua Marinei Române va fi sărbătorită vineri, 15 august, de la ora 17.00, în zona Elice, pe faleza Dunării, printr-o ceremonie militară și religioasă, urmată de secvențele fluviale ale Exercițiului naval întrunit FNR 25.10 și de parada navelor militare.
La București, Muzica Militară a Forțelor Navale va susține un concert cu melodii din repertoriul marinăresc, marți, 12 august, începând cu ora 19.00, în zona Băncii Naționale a României (strada Lipscani), iar vineri, 15 august, în intervalul orar 09.00-10.00, Ziua Marinei Române va fi marcată printr-o ceremonie militară și religioasă, care se va desfășura la Monumentul Eroilor Marinari din Parcul „Regele Mihai I” (Parcul Herăstrău, zona debarcader), au precizat reprezentanții Forțelor Navale.
Europarlamentarul Dan Nica anunță că județul Galați face un pas important spre consolidarea poziției sale pe harta energetică a României, odată cu lansarea unui nou proiect de energie regenerabilă în comuna Scânteiești. Acolo vor fi instalate noi capacități eoliene cu o putere totală de 96 MW, într-o investiție ce promite beneficii economice și de mediu.
Europarlamentarul Dan Nica, coordonatorul Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a salutat această investiție subliniind importanța strategică a acesteia pentru regiune.
„Acest proiect va produce anual aproximativ 309 GWh de energie electrică, suficientă pentru a acoperi consumul a zeci de mii de gospodării și pentru a reduce semnificativ emisiile de CO₂. Aceste noi capacități vor consolida poziția județului nostru pe harta energetică a României și vor contribui la tranziția către un sistem energetic curat, sustenabil și competitiv. Sprijin cu fermitate investițiile în energie curată, care aduc nu doar beneficii pentru mediu, ci și dezvoltare economică, locuri de muncă și noi oportunități pentru comunitățile locale. Galațiul poate și trebuie să fie un pol important al energiei curate în România”, a transmis europarlamentarul Dan Nica.
Ministrul Energiei Bogdan Ivan, a vizitat mai multe obiective din Constanța devine HUB-ul energetic al României și al Mării Negre. Concluzia lui Ivan este că zona se transformă într-un „HIB energetic al României și al Mării Negre”.
Bogdan Ivan anunță că împreună cu președintele ANRE, George Niculescu, directorul general al Transgaz, Ion Sterian, primarul Constanței Vergil Chițac și cu viceprimarul Costin Răsăuțeanu, a verificat a „stadiul lucrărilor la unitatea de cogenerare de la Constanța, o investiție de peste 740 de milioane lei din fonduri PNRR și de la bugetul de stat care va genera 52 MW energie electrică și 45 MW termici, pregătită si pentru folosirea hidrogenului verde ca înlocuitor al gazului natural.”
Lucrările avansează și vor fi gata în vara anului viitor.
De asemenea, ministrul anunță că a avut „discuții aplicate cu managementul companiei Oil Terminal, cel mai mare terminal petrolier din sud-estul Europei, care implementează 2 proiecte majore: un terminal de bitum de capacitate 6.000, cu un rulaj de cca 100.000 tone anual, precum și un rezervor de 10.000 de mc care va fi gata în această toamnă.”
Totodată ministrul Energiei a fost la Petromidia, unde centrala de cogenerare a rafinăriei este unul dintre cele mai mari proiecte de eficiență energetică din regiunea Dobrogea în ultimii ani.
„Constanța își consolidează poziția de lider energetic regional prin investiții integrate în producția de energie curată şi infrastructură modernă”, a precizat Ivan.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că lucrările la noul spital de urgență din orașul Galați ar putea începe până la finalul acestui an. Proiectul a fost realizat de Consiliul Județean Galați care a organizat deja licitația pentru realizarea obiectivului.
Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferință de presă care a avut loc la Galați.
„Noul spital județean de care va putea beneficia Galațiul este în cadrul Programului Național de Investiții în Infrastructura de Sănătate. Ministerul Sănătății a elaborat un aviz de oportunitate anul trecut pentru acest spital. În baza acestui aviz, domnul președinte a demarat licitația publică, am înțeles că este finalizată. Stadiul actual al licitației va aduce un punctaj suplimentar proiectului în evaluarea pe care o face Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene în parteneriat cu Ministerul Sănătății. Noi estimăm că la finalul lunii septembrie, cel târziu la mijlocul lunii octombrie, putem să avem un răspuns în urma evaluării. Faptul că este considerat un proiect matur având licitația finalizată, din punctul meu de vedere are toate șansele să fie și cel mai probabil va fi finanțat. Eu cred că la finalul acestui an pot începe primele lucrări”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
Investiția este de aproximativ 200 milioane de euro, iar noua unitate medicală va fi construită în curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență Sf.Apostol Andrei.
„Suntem primii care am depus proiectul de finanțare, avem un punctaj foarte bun și sper să obținem finanțarea cât mai curând. Tot ce a ținut de noi s-a făcut, inclusiv licitația pentru lucrări cu clauză suspensivă. Imediat ce obținem finanțarea, putem începe lucrările", a spus președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.
Viitorul spital va avea 375 de paturi, din care 260 pentru spitalizarea continuă, 61 de paturi ATI, 20 de săli de operație și o suprafață desfășurată totală de peste 96.000 mp, a transmis Consiliul Județean Galați.
Prim-ministrul Ilie Bolojan și ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, au discutat luni, la Palatul Victoria, cu reprezentanții sindicatelor din educație. Au participat liderii Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Federației „Spiru Haret” și Federației „Alma Mater”. Părțile au discutat despre efectele noilor măsuri care vor fi aplicate în sistemul de educație.
Consultările au vizat modul de implementare și efectele recentelor măsuri din educație, precum creșterea normei didactice de predare cu două ore pe săptămână, mărirea numărului de elevi la clasă, modificarea tarifului pentru plata cu ora și schimbările în finanțarea sistemului de învățământ.
„Este important să avem o discuție corectă, în care fiecare să ne susținem punctul de vedere. Măsurile luate de Guvern sunt fundamentate pe posibilitățile pe care le are în prezent bugetul României și pe realitățile din sistemul educației”, a declarat premierul Ilie Bolojan.
Prim-ministrul a mai spus că majorarea normei didactice cu două ore săptămânal, respectiv de la 18 la 20 de ore pe săptămână, plasează România în media europeană.
„Va fi mai multă muncă pentru aceeași bani. Aceasta este realitatea. Suntem însă deschiși să facem simplificări în sistemul de învățământ pentru ca timpul și energia cadrelor didactice să se concentreze asupra actului educațional”, a explicat prim-ministrul Ilie Bolojan.
Sindicaliștii au respins poziția Guvernului. Ei au anunțat că nu renunță la intenția de a declanșa proteste în domeniul educației încă din prima zi a anului școlar.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, s-a declarat impresionat de investițiile în infrastructura medicală din județul Galați. Sunteți un exemplu de performanță, ambiție și angajament față de viitor, a spus ministrul la finalul unei vizite făcute în județul Galați.
Ministrul Sănătății a analizat evoluția investițiilor prin PNRR.
„România transformă în bine spitalele cu bani din PNRR – iar Galațiul este un exemplu de performanță, ambiție și angajament față de viitor. La Galați, ceea ce altădată părea imposibil devine realitate: spitale renovate, echipamente medicale moderne, secții digitalizate și cabinete de medicină de familie aduse la cele mai înalte standarde. Toate acestea – prin peste 150 de milioane de lei din fonduri PNRR, fonduri locale și o viziune clară, cu respect pentru oameni. Sunt finanțate ambulatorii moderne, echipamente de înaltă performanță, secții de terapie intensivă neonatală, infrastructură pentru reducerea infecțiilor nosocomiale și digitalizarea completă a sistemului sanitar”, a transmis Alexandru Rogobete.
Ministrul Sănătății a trecut în revistă investițiile realizate în marile spitale din județul Galați.
„Fapte, nu vorbe:
La Spitalul Județean „Sf. Apostol Andrei” – dotări moderne și lucrări pentru reducerea riscului infecțiilor nosocomiale.
La Spitalul de Boli Infecțioase și la Spitalul pentru Copii „Sf. Ioan” – investițiile sunt aproape finalizate.
La Spitalul Municipal „Anton Cincu” Tecuci – lucrări pentru reducerea infecțiilor și digitalizare, iar Ministerul Sănătății va sprijini dotarea cu echipamente medicale moderne.
Cabinetele de medicină de familie – dotate sau renovate, sprijin direct pentru medici și pacienți.
Toate spitalele importante din județ – de la Galați la Tecuci și Târgu Bujor – incluse în valul de modernizare.
Diagnostic rapid și precis, acces facil la investigații, ambulatorii moderne, condiții sigure de tratament și medici sprijiniți.”
Alexandru Rogobete a anunțat că va continua să susțină proiectele din Galați, inclusiv cel al noului spital județean.
„Ministerul Sănătății rămâne partenerul județului Galați pentru dezvoltarea continuă a unui pol medical puternic în regiune. Nu ne oprim aici! Îl felicit încǎ o datǎ pe domnul Președinte al Consiliului Județean Galați, domnul Costel Fotea pentru viziune și determinare”, a precizat ministrul Sănătății.
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a discutat cu ministrul român al Muncii, Florin Manole, despre fonduri europene alocate României.
Discuțiile au avut loc în contextul discuțiilor despre viitorul buget al UE.
„În cadrul consultărilor pe care le desfășor în această perioadă cu privire la viitorul buget multianual al Uniunii Europene (MFF 2028–2034), am discutat cu Florin Manole, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, despre cum putem accesa şi utiliza mai eficient fondurile europene pentru a sprijini copiii, tinerii și seniorii din România”, a transmis Victor Negrescu.
Cei doi demnitari au discutat despre „implementarea Garanției pentru copii, astfel încât niciun copil să nu fie lăsat în urmă, indiferent de mediul din care provine.” De asemenea, au fot analizate „programe concrete pentru tinerii NEETs (care nu lucrează și nu urmează o formă de educație), pentru a-i sprijini să revină la școală sau să se integreze pe piața muncii, adaptarea pieței muncii la noile realități economice și digitale, prin formare profesională și sprijin pentru tranziția către meseriile viitorului, accesul persoanelor vârstnice la servicii de asistență și îngrijire, dar și o abordare integrată, în care fondurile europene, politicile naționale și implicarea comunităților merg mână în mână, este esențială pentru a crea șanse reale de dezvoltare pentru fiecare cetățean.”
Premierul Ilie Bolojan a cerut miniştrilor şi altor demnitari să publice declaraţiile de avere şi interese, ca o dovadă de transparenţă, principiu care doreşte să stea la baza funcţionării acestui Guvern.