„Astăzi, 13.09.2022 va avea loc alimentarea navei Oltișoru 2 cu combustibil. În consecință, între orele 10.00 și 14.00 se va asigura traversarea Dunării cu un bac mare și un bac mic”, anunță reprezentanții Navrom Bac.
Premierul Nicolae Ciucă a avut la Palatul Victoria, o întâlnire cu editori, bibliotecari și personalități culturale. Discuțiile au vizat dificultățile cărții românești sau editată în limba română de a ajunge la public, dar și propuneri de soluții prin care lectura să fie încurajată mai ales în rândul copiilor și al tinerilor.
”Am avut o întâlnire foarte bună astăzi cu oameni de cultură - academicieni, profesori, editori, bibliotecari, autori de carte românească – și am răspuns cu multă deschidere propunerilor lor. Ne dorim să aducem mai aproape cartea de generațiile tinere și să încurajăm aplecarea lor către lectură, promovând, totodată, autorii români și cărțile în limba română”, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.
Guvernul va susține propunerea Asociației Editorilor de promovare a cărților autorilor români și a scrierilor în limba română, cu precădere către elevi, prin alocarea unui buget dedicat pentru achiziția acestor cărți de către bibliotecile publice, pentru a le pune la dispoziția cititorilor.
De asemenea, premierul Nicolae-Ionel Ciucă a propus derularea Programului ”O carte pe an pentru fiecare elev”, iar Asociația Editorilor și-a exprimat disponibilitatea de a-l susține.
Nu în ultimul rând, șeful Executivului a agreat cu editorii, bibliotecarii și autorii de carte participanți la întâlnire asupra unei campanii publice prin care va fi promovată lectura cărților autorilor români și în limba română, cititul aplicat al literaturii clasice și contemporane românești și a celei în limba română.
La întâlnire au participat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu și consilierul de stat Iulian Chifu.
Primăria municipiului Galați informează că, în perioada 16-18 septembrie 2022, la Plaja Dunărea, va avea loc festivalul Danube Rock Sounds, ajuns la cea de-a opta ediție, iar elevii cu medii generale de 10.00 încheiate în anul școlar anterior vor avea acces gratuit.
Astfel, iubitorii de rock vor putea asculta live trupe îndrăgite precum Alternosfera, The Mono Jacks, Vița de Vie, Trooper, Robin and the Backstabbers, Omul cu Șobolani, Bogdan Simion și Lăutarii de Mătase, Domino, Implant pentru Refuz, Mihail, The Schnitzels, Dimitri’s Bats, Pinholes, Dl. Goe, Hvnds, Melting Dice.
Concertele vor începe zilnic de la ora 18:30, iar accesul publicului se va face începând cu ora 17:30.
Abonamentele și biletele pentru festival se pot achiziționa online de pe iabilet.ro sau din rețeaua de distribuție IaBilet (magazinele Flanco, librăria Bookcity Galați, automatele SelfPay). Până pe 16 septembrie, abonamentele costă 230 de lei, iar biletele de zi 99 de lei. Elevii cu medii generale de 10.00 (clasele V-XII) încheiate în anul școlar anterior vor avea acces gratuit, în baza invitațiilor pe care le pot ridica de la secretariatele unităților de învățământ.
Elevii și studenții își pot cumpăra abonamente cu reducere, valabile exclusiv cu un act doveditor la intrarea în festival la prețul de 190 de lei. Mai multe tipuri de pachete sunt disponibile pe https://www.iabilet.ro/bilete-danube-rock-sounds-2022-77643/.
Mai multe detalii și informații la zi veți găsi vizitând pagina oficială de Facebook:
https://www.facebook.com/RocklaDunare/.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că podul suspendat peste Dunăre, de la Brăila, urmează să fie dat în folosință la finalul lunii decembrie, iar prima variantă de drum de acces va fi către Măcin, pe raza județului Tulcea.
„Sper ca termenul de final de decembrie, așa cum ne-au asigurat constructorii, să fie menținut. În niciun caz nu va fi dat în folosință un pod la care să ne uităm”, a declarat ministrul Transporturilor.
Potrivit sursei ciiate, există drumuri adiacente pe raza județului Tulcea pe două variante: una către Jijila, una către Măcin.
Podul suspendat peste Dunăre, „Golden Gate-ul” de la Brăila, va fi cea mai înaltă construcţie din România şi cea mai scumpă lucrare de infrastructură realizată în ultimii 30 de ani. De asemenea, va fi ultimul pod peste Dunăre, înainte de vărsarea în Marea Neagră, cel mai mare din România şi al treilea din Europa ca dimensiune.
Investiţia presupune amenajarea a 23 kilometri, dintre care 17 kilometri sunt pe teritoriul judeţului Tulcea.
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis vineri, 9 septembrie, un mesaj de condoleanţe la moartea Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.
„Suntem profund mişcaţi de trecerea la Domnul a regretatei Regine Elisabeta a II-a, mama iubită a Majestăţii Voastre şi Suveran al Regatului Unit şi al Commonwealth-ului, în ziua de 8 septembrie 2022, în care sărbătorim, în Biserica Ortodoxă, Naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria. Cunoaştem legătura apropiată pe care Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a a avut-o cu Familia Regală a Românei, în special cu fostul Rege Mihai al României, pe care l-a apreciat atât de mult.
Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a a rămas în conştiinţa noastră ca o susţinătoare constantă a românilor care s-au stabilit în Regatul Unit şi, în general, a României, fiind inspirată de manifestarea statornică de iubire şi apreciere a Majestăţii Voastre pentru ţara şi poporul nostru. În aceste momente de mare întristare şi durere pentru Familia Regală Britanică şi pentru Majestatea Voastră, personal, ne rugăm ca sufletul nobil al Majestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a să se odihnească în pacea, lumina şi iubirea Preasfintei Treimi. Veşnica ei pomenire din neam în neam!”, a transmis Patriarhul Daniel.
Primăria municipiului Galați a lansat în licitație contractul de achiziție publică pentru obiectivul „Reabilitare Parc Turn TV”. Contractul prevede proiectarea și execuția lucrărilor, iar valoarea estimată a investiției este de 12.850.604 lei fără TVA. Data limită pentru depunerea ofertelor este 11 octombrie 2022.
Prin proiect s-au prevăzut: reconfigurarea în totalitate a aleilor pietonale; reamenajarea spațiilor verzi, cu sistem automatizat de irigații; reabilitarea împrejmuirii; modernizarea locurilor de joacă pentru copii, pe categorii de vârstă; amenajarea de locuri de odihnă, recreere și socializare; înlocuirea mobilierului urban (bănci, coșuri de gunoi, jardiniere, rastele bicicliști, cișmele, mese șah/table etc.); instalarea de echipamente specifice pentru terenul multisport, echipamente fitness și pentru locurile de joacă; amenajare pistă pentru bicicliști; realizarea unui luciu de apă cu pasarelă pietonală; amenajare fântână arteziană cu jeturi de apă la nivelul pavimentului; realizare rețea de apă și canalizare; modernizarea sistemului de iluminat pentru asigurarea iluminatului exterior, ambiental și arhitectural; montarea unui sistem de supraveghere video; amenajarea unui teren pentru sport si fitness; montarea unei roți panoramice cu o înălțime de 36 de metri.
Termenul prevăzut pentru proiectare este de trei luni de la data încheierii contractului, iar termenul pentru execuția a lucrărilor este de 12 luni de la data predării amplasamentului, sursa de finanțare fiind bugetul local.
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit joi, 8 septembrie, la vârsta de 96 de ani. A fost al 40-lea monarh al coroanei Angliei, de la William Cuceritorul încoace, și monarhul cu cea mai lungă domnie pe tronul Marii Britanii.
Palatul Buckingham a făcut anunțul oficial: Regina Elisabeta a II-a a murit. Noul suveran al Marii Britanii devine fiul ei cel mare, Charles.
Vineri, sicriul reginei Elisabeta va fi depus la Catedrala din Edinburgh, unde va rămâne timp de 24 de ore, pentru ca supușii scoțieni ai Casei Regale să-i aducă un ultim omagiu. Mai apoi, trupul Reginei va fi apoi transportat cu un tren regal la gara centrală a Londrei. Procesiunea sicriului de la Palatul Buckingham la Catedrala Westminster va avea loc trei zile mai târziu.
Sicriul va fi așezat pe un catafalc în mijlocul catedralei, care va fi deschisă publicului 23 de ore pe zi.
Înmormântarea va avea loc peste 10 zile, la Westminster.
Patru mașini implicate într-un accident în județul Galați, după ce șoferul unei autoutilitare nu nu a păstrat distanța regulamentară în trafic. Trei persoane au fost rănite.
Poliția Galați a fost sesizată joi, 8 septembrie, prin apel 112 cu privire la faptul că pe Drumul Național 26, în interiorul localității Tătarca, din județul Galați, a avut loc un accident rutier.
La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 35 ani, din Măstăcani, în timp ce conducea un ansamblu format dintre o autoutilitară cu semiremorcă pe drumul menționat, cu direcția spre municipiul Galați, nu ar fi păstrat distanța regulamentară față de un autoturism aflat pe aceeași direcție de mers, ce era condus regulamentar de un bărbat în vârstă de 30 ani, din comuna Ivești, și l-ar fi lovit din spate.
Din impact, ansamblul a fost proiectat pe sensul opus de mers, iar șoferul unui autoturism, un bărbat în vârstă de 37 ani, pentru a evita coliziunea, a tras dreapta de volan și a acroșat un cap de pod, aflat pe sensul său de mers. De asemenea, autoturismul lovit din spate a fost proiectat într-o autoutilitară, condus de un bărbat de 58 ani.
„În urma acestui eveniment rutier a rezultat rănirea ușoară a unui număr de trei persoane, bărbatul de 37 ani și o femeie, aflată pe bancheta față dreapta în acest autoturism și bărbatul de 30 ani. Victimele au fost transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a transmis IPJ Galați.
Toți cei patru conducători auto dețin permis de conducere valabil. La testarea alcoolscop, rezultatul a fost negativ.
Traficul rutier în zonă a fost blocat pentru 50 de minute. S-a întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite cu exactitate împrejurările în care s-a petrecut acest eveniment rutier.
Primăria municipiului Galați anunță că s-au încheiat lucrările de modernizare la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” (nr. 11), din cartierul Țiglina III, în cadrul unui proiect cu fonduri europene în valoare de 11,5 milioane de lei.
Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați: „Investițiile în educație sunt o prioritate pentru noi. La Școala nr. 11 «Mihail Sadoveanu» am prevăzut modernizarea și reabilitarea clădirilor în care învață copiii, dar și reabilitarea sălii și a terenului de sport. Elevii și profesorii s-au întors acum într-un spațiu complet schimbat, modern și sigur. În plus, avem acum proiecte de modernizare, în diferite stadii, în valoare de peste 50 de milioane de euro pentru alte 50 de unități de învățământ.”
La Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”, s-au modernizat și reabilitat corpurile A și B unde se desfășoară cursurile, precum și sala de sport și terenul de sport. Lucrările au vizat: reabilitarea termică a elementelor de anvelopă a clădirii; refacerea trotuarelor; refacerea șarpantei din lemn cu învelitoare din țiglă metalică; reabilitarea termică a sistemului de încălzire și de furnizare a apei calde de consum prin instalarea de panouri fotovoltaice; instalare sisteme de climatizare; modernizarea instalației de iluminat; montarea echipamentelor de măsurare a consumurilor de energie pentru încălzire, apă rece și apă caldă de consum; montare parchet din sălile de clasă și sala de sport; reabilitare casa scării, holuri și grupuri sanitare; înlocuire uși interioare; instalație semnalizare incendiu, complet echipată; realizare gospodărie de apă și montare hidranți exteriori; reabilitare teren de sport; refacerea împrejmuirii şcolii; refacere iluminat exterior; refacere spații verzi și montare sistem de irigare automată; refacere alee pietonală dalată și amenajare rigole preluare ape pluviale; refacere covor asfaltic alei de acces și parcare; instalare sistem antiefracție și sistem supraveghere video.
Valoarea totală a proiectului este 11.538.601,01 lei, din care finanțare europeană nerambursabilă în sumă de 11.211.436,40 lei.
Guvernul României va marca Ziua Mondială a Conștientizării Duchenne, pentru al treilea an consecutiv. Iluminarea în roșu a Palatului Victoria, astăzi, între orele 20.00 și 24.00, este un demers al solidarității față de cei aflați în suferință și vizează creșterea gradului de informare asupra acestei tulburări genetice.
“Suntem alături de copiii și tinerii diagnosticați cu boala Duchenne, de familiile acestora, precum și de profesioniștii din sănătate dedicați îngrijirii lor, prin acest gest simbolic al iluminării în roșu a Palatului Victoria. Impactul acestei afecțiuni multi-sistemice asupra vieții pacienților și aparținătorilor este covârșitor. Lupta lor zilnică pentru viață ne responsabilizează. Prin Programul naţional de tratament pentru boli rare, la nivel de Guvern, dorim să contribuim la îmbunătățirea calității vieții bolnavilor de Duchenne, asigurându-le accesul la terapii specializate”, a afirmat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.
Boala Duchenne este o afecțiune degenerativă pentru care în prezent nu există tratamente care să vindece persoanele care suferă de această maladie.