Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, împreună cu procurorii DIICOT Galați, au efectuat, miercuri, 19 octombrie, 12 percheziții domiciliare, în județul Galați. Dosarul are ca obiect comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de minori, trafic de persoane, trafic de droguri de risc şi mare risc şi efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive. 33 de mandate de aducere vor fi puse în executare.
Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2020, 3 persoane ar fi constituit un grup infracțional organizat, specializat în comiterea infracțiunilor de trafic de minori.
Acestea ar fi recrutat, prin metoda „loverboy”, persoane vătămate minore, pe care le-ar fi cazat, transportat și obligat la practicarea prostituției, în diferite locații de agrement, din județul Galați.
Pe parcursul cercetărilor, au fost identificate mai multe tinere exploatate, atât pe teritoriul altor state europene, cât și pe teritoriul României, membrii grupului însușindu-și peste 400.000 de euro.
De asemenea, în vederea eficientizării activităţii de practicare a prostituţiei, membrii grupului infracțional organizat ar fi procurat, deţinut şi comercializat droguri şi substanţe cu efecte psihoactive, determinând persoanele vătămate, pe care le-ar fi exploatat, să consume astfel de substanțe.
La acțiune participă polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați și jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați.
O femeie a fost reținută de polițiști deoarece a înșelat mai mulți bătrâni, sub pretextul că le vinde unguente medicale.
Potrivit IPJ Galați, data de 10 octombrie, în jurul orei 09.25, Secția 2 Poliție Galați a fost sesizată de o femeie, de 70 de ani, prin apelul unic de urgență 112, despre faptul că ar fi fost victima unei infracțiuni de furt.
După primele verificări, polițiștii au stabilit că, în aceeași dimineață, la domiciliul persoanei în cauză s-a prezentat o femeie necunoscută care, sub pretextul că ar fi dorit să-i vândă un unguent medical, ar fi pătruns în locuința acesteia și, profitând de neatenția sa, ar fi sustras un plic în care se aflau 6.000 de lei.
„În urma cercetărilor și activităților investigative, polițiștii au identificat prezumtivul autor al faptei, o femeie, de 54 de ani, din municipiul Galați, și, în cursul acestei dimineți, au efectuat o percheziție la domiciliul acesteia, unde au găsit și ridicat 2.000 de euro și 170.000 de lei. Extinzând cercetările, polițiștii au stabilit că, în data de 29 septembrie, aceeași persoană ar fi comis o faptă de înșelăciune, solicitând și primind de la un bărbat, de 74 de ani, suma de 800 de lei, în schimbul procurării unui medicament”, a anunțat Inspectoratul Județean de Poliție Galați.
Femeia, cercetată pentru furt calificat și înșelăciune, a fost reținută de polițiști pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, în vederea dispunerii unei măsuri preventive
„Polițiștii recomandă cetățenilor ca, în cazul în care au fost victime ale unei fapte cu acest mod de operare și, până în prezent, nu au sesizat organele abilitate, să se adreseze urgent unității de poliție pe a cărei rază de competență domiciliază”, a mai transmis Poliția Galați.
În cadrul celei de-a 10-a ediții a conferinței internaționale „AEROSPATIAL”, organizată de Institutul Național de Cercetări aero-spațiale „Elie Carafoli” – INCAS București (sub egida Academiei Române) au fost premiate cele mai bune teze de doctorat și lucrări de dizertație înscrise în concursurile „Tipei” și „Vasilca”.
Ambele premii au ca scop încurajarea pregătirii tinerilor în domenii de cercetare de vârf (primul în mecanica fluidelor, lubrifiere şi dinamica zborului, al doilea în tribologia materialelor avansate),
Premiul „Tipei” este acordat de prof. dr. Sever Tipei, University Illinois, USA, în parteneriat cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială “Elie Carafoli” – INCAS București, începând cu anul 2013. Premiul „Vasilca” este acordat de familia Vasilca, reprezentată prin domnii ing. George Vasilca și ing. Dan Vasilca, rezidenți în USA, în parteneriat cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială “Elie Carafoli” – INCAS București, începând cu anul 2018.
Premiile sunt acordate de comisii constituite din profesori și cercetători cu renume în domeniu.
Anul acesta premiile pentru teze de doctorat au fost câștigate de doi tineri care au reprezentat Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.
Pentru premiul Vasilca, dr. Ing. George-Ghiocel Ojoc, de la Școala Doctorală de Inginerie Mecanică și Industrială a Universității „Dunărea de Jos”, cu teza intitulată „Un studiu teoretic și experimental al pachetelor de protecție balistică pentru blindaje pe bază de fibre de sticlă”, având coordonator pe profesor dr. ing. Lorena Deleanu,
Pentru premiul „Tipei”, căpitan dr. Ing. Cristian Vidan, din cadrul Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I”, cu teza „Contribuții la dezvoltarea unui sistem de monitorizare a pierderilor pe liniile electrice de înaltă tensiune prin supravegherea cu avioane fără pilot”, având coordonator pe profesorul dr. ing. Găiceanu Marian din cadrul Școlii Doctorale de Științe fundamentale și inginerești a Universității „Dunărea de Jos”.
Premiile au fost acordate în plenul conferinței, fiecare câștigător susținând o scurtă prezentare a lucrării în limba engleză.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că circulația este oprită pe DN 21 Slobozia-Brăila, între localitățile Vărsătura și Albina, județul Brăila, după ce un autoturism, în care se aflau două persoane, a lovit parapetul median.
În urma accidentului, o persoană a fost proiectată prin parbriz, fiind căutată în proximitatea producerii evenimentului, iar cealaltă persoană a fost descarcerată, fiind evaluată medical.
Se estimează reluarea normală a traficului în 45-60 de minute.
Peste 200 membri Cartel Alfa au protestat în fața sediului Prefecturii Galați, pentru a cere stoparea cresterii prețurilor, creșterea salariilor si pensiilor,
Acțiunea se înscrie în seria manifestațiilor de protest derulate la nivel național de Cartel Alfa, în cadrul acțiunii denumite „Marșul Anti-Sărăcie„ pentru a cere: stoparea cresterii prețurilor, creșterea salariilor si pensiilor, deblocarea negocierilor colective prin modificarea Legii Dialogului Social; aplicare integrala si fara discriminare a Legii 153/2017 si a Legii 195/2020, este vorba de legea bugetarilor.
„Respingem sărăcia în care sunt împinși milioane de cetățeni prin facturi crescute, salarii și pensii mici, alimentație și locuințe precare! Suntem împotriva unei societăți guvernate strict în beneficiul celor bogați și privilegiați. Vrem salarii echitabile, facturi accesibile, alimentație suficientă și o locuință decentă. Acestea nu sunt un lux, sunt drepturile noastre”, a declarat Romică Gîrneață, liderul sindicatului Cartel Alfa Galați.
Agenția Națională Integritate (ANI) a sesizat Parchetul în legătură cu un conflict de interese în cazul managerului Teatrului „Nae Leonard”.
„Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la posibila săvârșire de către Teodor Niță, managerul Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” din Galați, a infracţiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, întrucât, în calitate de manager al teatrului a semnat, avizat și aprobat o serie de documente ce au avut ca efect angajarea soției acestuia în cadrul aceleiași instituții, acesta obținând venituri în perioada martie 2018 – iulie 2019 în valoare de 62.110 Lei”, a anunțat ANI.
Potrivit ANI, persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.
Reprezentanții Agenției Naționale de Integritate precizează că Teodor Niță nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.
Au început lucrările pentru prima creșă pe care o va înființa Primăria Galați în ultimii 30 de ani, după ce au fost atrase fonduri europene în acest scop.
Lucrările pentru amenajarea primei creșe vizează reabilitarea clădirii din strada Alexandru Ioan Cuza nr. 24. Imobilul se află în patrimoniul municipiului Galați și este format din două corpuri, cu regim de înălțime subsol, parter și un etaj.
Prin proiectul cu finanțare europeană se prevede amenajarea spațiului cu destinația de creșă, astfel încât să fie creat copiilor și cadrelor didactice un mediu educațional care să le ofere confort și care să permită desfășurarea unui proces instructiv-educativ eficient.
Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați: „Așa cum am promis, reabilităm o clădire veche, abandonată, unde cei mici se vor bucura de cele mai bune condiții. Lucrările de renovare au început, astfel încât imobilul va deveni un spațiu modern și primitor. Și nu ne oprim aici: ne-am propus înființarea a cinci noi creșe, după ce le-am modernizat deja pe cele două existente”.
Lucrările presupun consolidare, recompartimentare a spațiilor necesare funcționarii în bune condiții a creșei și reabilitare termică. Acestea vor fi completate cu înlocuirea integrală a instalațiilor pentru utilități, refacerea finisajelor interioare și exterioare, refacerea trotuarelor, montarea de bănci și coșuri de gunoi, amenajarea spațiilor verzi etc. Dotările vor fi specifice destinației spațiului (mobilier pentru copii, echipamente joc), în urma unei achiziții separate. Lucrările sunt derulate de către firma Comtiem SRL, valoarea contractului cu o durată de 12 luni fiind de 2.860.544,60 lei fără TVA.
Mai mult, cele două creșe existente, Creșa nr. 1 și Creșa nr. 36, au fost modernizate deja. Proiectele pentru cele cinci creșe noi vizează următoarele locuri: str. Brăilei nr. 184 – zona Dunărea, str. Feroviarilor – Micro 13, Bariera Traian, zona Gării CFR și la fostul centru de transfuzii din Țiglina 1
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, anunță că începând din luna februarie, când Rusia a invadat Ucraina, România a facilitat tranzitul a peste 5,2 tone de cereale din Ucraina.
”De Ziua Mondială a Alimentaţiei, reafirm angajamentul României de a continua să reducă impactul războiului din Ucraina asupra securităţii alimentare la nivel mondial. Din februarie, România a facilitat tranzitul a peste 5,2 milioane de tone de cereale din Ucraina pe teritoriul românesc. Solicităm extinderea Black Sea Grain Initiative", a transmis ministrul de Externe, printr-o postare pe Twitter.
În luna septembrie, România a încheiat un acord cu Franţa pentru creşterea exporturilor de cereale din Ucraina.
Un tânăr beat a fost prins de polițiști la volanul unei mașini pe o stradă din orașul Galați. După ce au făcut verificări, agenții au descoperit că mașina era furată de la rudele sale. Tânărul s-a ales cu dosar penal și este cercetat cercetat în stare de libertate.
Potrivit IP Galați, incidentul a avut loc pe 15 octombrie 2022, în jurul orei 12:50. Politiști din cadrul Secției 5 Poliție, Galați au depistat în trafic un bărbat de 29 ani din satul Odaia Manolache, județul Galați, care conducea un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul.
La testarea alcoolscop rezultatul a fost de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, s-a stabilit faptul că autoturismul pe care acesta îl conducea, ar fi fost sustras de la concubinului nepoatei sale. Cei doi concubini se aflau în vizită la domiciliul bărbatului de 29 ani, iar când aceștia dormeau, ar fi luat cheia auto lăsată pe o masă din locuință și a plecat fără consimțământul proprietarului.
A fost întocmit dosar penal pentru infracțiunile de conducere fără permis, conducere sub influența băuturilor alcoolice și furt în scop de folosință.
În urma probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore fața de cel depistat și a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Galați.
În cursul zilei de astăzi, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați unde s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile.
Un bărbat de 39 de ani din Galați este cercetat penal, sub control judiciar, deoarece și-au uitat pistoalele într-un autobuz.
Potrivit IPJ Galați, la data de 23 septembrie 2022, la ora 19:30, Secția 4 Poliție Galați, a fost sesizată, prin apelul unic de urgență 112, despre faptul că șoferul unui autobuz a găsit, la terminarea turei, pe o banchetă a autovehiculului, o sacoșă în care se aflau două pistoale.
La fața locului, s-au deplasat imediat polițiști din cadrul Secției 4 Poliție precum și din cadrul I.P.J. Galați - Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, care au stabilit că cele două pistoale fac parte din categoria armelor neletale.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, pistoalele fiind ridicate, în vederea continuării cercetărilor.
Polițiștii au desfășurat activități investigative și au identificat persoana care ar fi uitat cele două pistoale în mijlocul de transport în comun, fiind vorba despre un bărbat de 39 ani, din municipiul Galați.
„ La data de 13 octombrie 2022, a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, la adresa de domiciliu a celui în cauză, ocazie în care polițiștii au identificat și un număr de 10 alice calibrul 4,5 mm și 60 bile din plastic calibrul 6 mm. Bărbatul de 39 ani a fost condus la sediul I.P.J. Galați, unde, după administrarea probatoriului în cauză, s-a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore. După prezentarea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, s-a dispus față de acesta măsura controlului judiciar pentru 60 de zile”, a transmis IPJ Galați.