Ciolacu: Să încurajăm comercializarea produselor alimentare românești și în alte țări Recomandat

Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit la Palatul Victoria cu reprezentanții producătorilor și ai retailerilor autohtoni. Vrem să oferim produselor românești șanse egale pe piață cu produsele de import, a spus Ciolacu la finalul întrevederii.

La discuții au participat reprezentanți ai lanțurilor de magazine autohtone și ai distribuției din comerțul cu bunuri alimentare. Participanții au căutat soluțiile prin care Guvernul să poată sprijini producătorii, distribuitorii și retalierii români.

„Mi-am dorit să am această discuție, pentru a vedea ce poate face statul român pentru producătorii autohtoni, dintre care mulți au și propriul flux de desfacere, având în vedere anumite probleme pe care ni le semnalează. Vrem să le oferim produselor românești șanse egale pe piață cu produsele de import și chiar să încurajăm comercializarea lor și în alte țări”, a declarat Marcel Ciolacu.

Printre temele abordate au fost impactul unor măsuri precum impozitul de 1% pe cifra de afaceri sau plafonarea adaosurilor comerciale la unele categorii de produse, debirocratizarea interacțiunii cu instituțiile statului, implementarea sistemului de Garanție-Returnare RetuRO, accesarea de fonduri europene pentru comerț și distribuție, precum și reglementările aplicabile în domeniul forței de muncă.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.