Politicienii se amenință cu pușcăria și cu plângerile penale. Ministrul de Finanțe, în conflict cu preşedintele Comisiei economice din Senat Recomandat

Preşedintele Comisiei economice din Senat, Daniel Zamfir, va depune o plângere penală la adresa ministrului Finanţelor Publice, Florin Cîţu. Zamfir este nemulțumit de faptul că ministrul a refuzat să se prezinte la audierile comisiei pe care o conduce în baza legii răspunderii ministeriale. În replică, Cîțu spune că social democrații se ascund în spatele declarațiilor politice pentru a scăpa de închisoare.

Discuțiile au ieșit după ce ministrul Cîțu a refuzat să vină în Senat, așa cum i-au solicitat parlamentarii. Ultima dată, ministrul a fost chemat în fața comisiei parlamentare pentru a oferi explicații despre măsurile luate în timpul crizei. Deoarece nu a venit în Parlament, senatorul PSD, Daniel Zamfir, președintele Comisiei Economice, a anunțat că va formula o plângere penală în conformitate cu prevederile legii răspunderii ministeriale.

„Faptul că domnul Cîţu refuză în mod repetat şi nejustificat să se prezinte în faţa comisiilor parlamentare, să dea explicaţii în legătură cu gestionarea datoriei publice, la nivel personal vă spun, eu cred cu tărie că trebuie să punem capăt acestui lucru, înaintând o plângere penală la adresa ministrului Cîţu în baza legii răspunderii ministeriale. Refuzul de a se prezenta în faţa Comisiilor parlamentare (...) ne arată că domnul ministru Cîţu acţionează cu rea credinţă în favoarea unor prieteni politici şi în detrimentul bugetului statului român. Voi cere acordul celor două Comisii şi voi informa şi Biroul permanent şi cred că măsura firească este plângere penală pentru refuzul repetat de a se prezenta în Parlament", a declarat senatorul Daniel Zamfir.

Replica ministrului Florin Cîțu a venit prin intermediul televiziunii.

„Nimic din ce a spus PSD nu a fost adevărat. A fost o strategie a PSD de a speria oamenii, de a-i panica. Eu cred că dacă nu ar fi fost ascunși în spatele declarațiilor politice, jumătate din PSD era astăzi în pușcărie. Nu poți să te folosești și să panichezi o întreagă Românie doar pentru a câștiga tu politic”, a spus Florin Cîțu la Digi24.
Potrivit articolului 8 din Legea răspunderii ministeriale „constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă penală următoarele fapte - refuzul nejustificat de a se prezenta Parlamentului sau comisiilor permanente ale acestuia informaţiile cerute de acestea, să se prezinte în faţa comisiilor."

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Cele mai citite

Error: No articles to display