Ciolacu: Relația dintre România și SUA va continua să se dezvolte în domeniile securității, energiei și investițiilor Recomandat

Relația bilaterală dintre România și SUA este una puternică și va continua să se dezvolte în special în domeniile securității, energiei și investițiilor, susține președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu.

„Este principalul mesaj pe care l-am transmis în cadrul întâlnirii cu doamna Kathleen Kavalec, prima femeie ambasador SUA în România. Parteneriatul strategic dintre țările noastre este esențial pentru a asigura stabilitatea și securitatea regiunii noastre și pentru a genera un sprijin consistent și eficient Ucrainei, atât în contextul agresiunii ruse, cât și în viitorul proces de reconstrucție a țării”, a scris Marcel Ciolacu, pe Facebook.

Potrivit acestuia, securizarea coridoarelor energetice, diversificarea piețelor noastre energetice și colaborarea la viitoarea politică energetică sunt, de asemenea, priorități pe care vrem să le aliniem cu obiectivele SUA în regiunea Mării Negre.

„În acest context, am încurajat o prezență mai mare a investițiilor din SUA, în special în ceea ce privește tehnologiile de energie curată, gaze și reactoare de mici dimensiuni. În plus, i-am transmis doamnei Ambasador că vom continua să adoptăm măsuri și politici publice pentru protejarea drepturilor femeilor, dar și în vederea sprijinirii eforturilor de combatere a traficului de persoane în întreaga regiune”, a mai transmis Ciolacu.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.