O nouă moțiune simplă este inclusă pe ordinea de zi a Camerei Deputaților. Este vorba despre votarea documentului care a fost citit și dezbătut marți în Parlament. La dezbateri a participat și ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. Votarea documentului are loc miercuri, dar mai multe partide au anunțat că nu vor participa la ședință.
Moțiunea simplă a fost inițiată de deputați PSD și se numește „Sănătatea românilor nu este firmă de pompe funebre”. Parlamentarii îi cer ministrului să demisioneze pentru modul în care a gestionat criza provocată de epidemia de COVID-19. În replică, Nelu Tătaru a anunțat că nu va demisiona și a respins toate acuzațiile care i se aduc, inclusiv cele privind testarea COVID.
„Se vorbește că nu s-a testat. În acest moment, la nivel național, s-au efectuat 640.000 teste la 350.000 de cetățeni români. Ministerul Sănătății n-a blocat și nu blochează niciodată nicio testare. Toate testările se fac în baza unor proceduri elaborate de INSP în colaborare cu Centrul European de Control al Bolilor și de OMS. Protocoalele au fost modificate pe parcursul pandemiei, în funcție de necesități și de elaborarea anchetelor epidemiologice (...) Se mai vorbește de demisia de onoare. Mă bucur că găsiți la mine onoare, dar demisia aș fi preferat să îmi fi fost cerută în martie-aprilie, când se căuta cine pentru carne de tun care să umble prin spitale. Dar nu ar fi drept să plec în acest moment”, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.
Parlamentarii PMP și UDMR au anunțat că nu vor vota moțiunea. Procedura va începe la ora 10:00, în Camera Deputaților. Chiar dacă va fi aprobată, moțiunea nu poate duce la demiterea ministrului Sănătății, având valoare de recomandare
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display