Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a avut o întâlnire de lucru cu reprezentanții Federației Naționale a Sindicatelor din Electricitate Univers și Federația Națională Mine – Energie. La întâlnire au participat și parlamentarii Gheorghe Pecingină și Mihai Weber.
Participanții au discutat despre pașii pe care România îi va face pentru a crește producția de cărbune și producția de energie electrică pe bază de cărbune.
„Le-am transmis că voi susține și promova în Guvern actele normative pentru asigurarea fronturilor de lucru ale CEO. Totodată, vom demara discuțiile cu CE pentru adaptarea planului de restructurare al CEO Oltenia, cu încadrarea în bugetul aprobat pentru program, și despre legea decarbonizării, pentru o nouă corelare necesară în actualul context de securitate”, a declarat Virgil Popescu.
Discuțiile vor fi reluate în luna septembrie când va fi organizat evenimentul de aniversare a 50 de ani de la punerea in funcțiune a termocentralei de la Rovinari.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.