Ministrul Gabriela Firea anunță adoptarea Legii Tineretului Recomandat

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, anunță că Legea Tineretului a fost adoptată. „Tinerii vor fi mai bine reprezentanți la nivel central și local, iar beneficiile nu sunt de neglijat. De exemplu, tinerii aflați la primul loc de muncă nu vor plăti impozit pe salariu, în primul an după angajare”, afirmă Firea. 
 
„Forma finală a Legii Tinerilor, adoptată în Parlamentul României săptămâna aceasta, este o reușită de echipă. S-au pus la aceeași masă colegii mei din minister, parlamentarii din Comisia pentru Tineret și Sport, indiferent de culoarea politică, fundațiile și organizațiile care luptă pentru drepturile tinerilor.
 
Prin această lege vor fi înființate consilii consultative pentru tineret la nivelul primăriilor și consiliilor județene. Este important pentru că așa tinerii vor fi implicați direct în elaborarea, derularea, monitorizarea și evaluarea proiectelor dedicate lor. Chiar va fi o obligație a autorităților să consulte tinerii în probleme care-i privesc.
 
 La fel de important mi se pare că autoritățile locale vor fi obligate să aibă angajați dedicați domeniului tineret. Acum, există în prea puține primării specialiști. De asemenea, vor aloca fonduri pentru activități de tineret.
 
 Dar nu doar autoritățile locale vor avea obligații. La minister ne vom concentra pe realizarea bazelor de date pentru domeniul tineretului. De exemplu, vom realiza Registrul Național al Centrelor de Tineret și Registrul Național al Centrelor de Agrement pentru copii și tineri. Sigur că există și acum date, dar ele trebuie centralizate modern, într-un singur loc și accesibile pentru oricine are interes.
 
Am avut o întâlnire cu echipa din minister care s-a ocupat de analiza zecilor de amendamente care au îngreunat adoptarea legii. Am vrut să le mulțumesc, din nou. Nu ne oprim aici, evident. Pregătim pentru luna iulie întâlnirea Consiliului Național pentru Tineret”, a transmis ministrul Gabriela Firea.
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.