Rareș Bogdan cere ca Raluca Turcan să fie sancționată: S-a descalificat ca lider al PNL. Este inadmisibil Recomandat

Prim-vicepreședintele PNL, Rareş Bogdan, spune că va cere ca Raluca Turcan să fie sancționată deoarece a creat o problemă pensionarilor din România când a zis că nu mai sunt bani pentru pensii.

„Sunt absolut convins că dacă doamna Turcan ar fi făcut parte din guvern, la orice minister, probabil și la Sport, nu ar fi avut o astfel de atitudine. În astfel de momente se văd liderii politici, se vede maturitatea lor și nu cred că un lider politic care nu înțelege momentele complicate prin care trece un partid… Să nu credeți că vreunul din echipa de negociere sau din PNL este fericit de această alăturare. Vă asigur că nu. (...)E o iresponsabilitate totală și o piatră de moară pe care i-a aruncat-o domnului Nicolae Ciucă în brațe, înainte cu o zi ca acesta să fie votat, înainte cu o zi ca colegii mei, cei opt miniștri, să treacă prin furcile caudine ale comisiilor parlamentare. Cred că un lider politic trebuie să se gândească înainte de a scoate un cuvânt pe gură și cred că prin ceea ce a făcut, Raluca Turcan s-a descalificat ca lider al PNL. Este inadmisibil”, a declarat Rareș Bogdan.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.