Iohannis, mesaj pentru români: Dacă vrem stoparea pandemiei, singura soluție este vaccinarea! Recomandat

Președintele Klaus Iohannis anunță noi restricții pentru nevaccinați. „Dacă vrem stoparea pandemiei, singura soluție este vaccinarea! Vedem în vestul Europei, unde lumea s-a vaccinat în masă, că pandemia nu mai are impact”, a transmis șeful statului. 

„În România s-a declanșat o adevărată catastrofă și, din păcate, până nu se conving oamenii să se vaccineze, este nevoie de măsuri. Astfel, de luni va fi vacanță școlară pentru elevii din ciclul primar, gimnaziu și liceu, pentru două săptămâni. Tot de luni, vom avea restricții, masca redevine obligatorie peste tot, în interior și în exterior. Va fi restricționată circulația noaptea, cu excepția celor vaccinați și a celor care merg la serviciu sau au urgențe. În timpul zilei, la majoritatea activităților, accesul va fi permis numai cu certificatul verde. Toate restricțiile care vor intra în vigoare vor fi decise de Guvern, în urma măsurilor stabilite de experți. Dragi români, dacă vreți să nu ajungeți la spital și la terapie intensivă, vaccinați-vă! Nu-i credeți pe cei care vă mint cum că ar fi periculos! Dacă vă vaccinați, scăpați de boală, iar noi, ca societate, scăpăm de pandemie!”, a transmis Iohannis. 

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Ultima modificare Joi, 21 Octombrie 2021 09:05

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.