Deputatul George Stângă susține că mai sunt câteva zile până la începerea noii sesiuni parlamentare. „Va fi o sesiune în care va trebui să ducem la îndeplinire o bună parte dintre reformele și angajamentele asumate în fața românilor, a gălățenilor”, afirmă politicianul.
„Guvernul condus de Florin Cîțu a început o parte din aceste reforme, însă e nevoie ca Parlamentul să susțină eforturile guvernamentale.
PNL poate să asigure o Românie modernă, dezvoltată, o Românie liberală. E nevoie ca parteneriatul dintre Guvern și Parlament să fie mai solid, deoarece ne așteaptă o perioadă dificilă în continuare, cauzată de pandemia de Covid-19, dar și de necesitatea luării unor măsuri pentru sprijinirea economiei.
Va fi o sesiune plină de provocări, dar am încredere că uniți le putem traversa cu bine”, a scris deputatul Stângă, pe Facebook.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.