Senatorul Marius Humelnicu, martor la un moment memorabil. Preşedintele Israelului a ținut un discurs în Parlamentul României Recomandat

Preşedintele Israelului, Reuvan Rivlin, a avut un discurs în fața Parlamentului din România. A fost un discurs memorabil, a spus senatorul Marius Humelnicu, la finalul evenimentului.

Discursul președintelui Reuvan Rivlin a avut loc în anul în care se împlinesc 73 de ani de relații diplomatice între România și Israel.

„Preşedintele Israelului, Reuvan Rivlin, în plenul reunit al Parlamentului României, a ţinut un discurs memorabil, în contextul aniversării, la 11 iunie 2021, a 73 de ani de relaţii diplomatice, economice şi ştiinţifice neîntrerupte între România şi Statul Israel. Domnia sa a apreciat în mod deosebit prietenia României cu poporul evreu şi susţinerea Israelului în lupta împotriva antisemitismului. Nu în ultimul rând, Reuvan Rivlin a evidenţiat puterea şi tăria Israelului de a trece peste toate încercările, ameninţările şi conflictele”, a relatat Marius Humelnicu pe pagina de Facebook.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.