Ministrul Educației: Toți elevii se vor putea întoarce la școală a doua zi după scăderea ratei de infectare sub 1 la mie Recomandat

 

Va fi modificat ordinul comun al Ministerului Educației privind funcţionarea şcolilor în funcție de rata de infectare. Astfel, toți elevii vor putea merge fizic la școală a doua zi după scăderea incidenței sub 1 la mie în localitatea în care învață. Anunțul a fost făcut de Sorin Cîmpeanu, ministrul Educției.

 

Conform ordinului comun al ministrului Educației și ministrului Sănătății, școlile funcționează toată săptămâna luând ca referință rata de infectare din ziua de vineri a săptămânii precedente. Constatând că un număr important de localități sunt foarte aproape de pragul de 1 la mie al ratei de infectare, în urma discuțiilor cu ministrul Sănătății, luni vom iniția modificarea ordinului comun, în sensul în care referința să fie considerată ziua în care rata de infectare se modifică în raport cu pragul de 1 la mie”, a scris ministrul pe Facebook.

În acest fel, prezența fizică nediferențiată în școli s-ar putea face încă de a doua zi după înregistrarea unei rate de infectare mai mică de 1 la mie, pe baza acordului între ISJ/ISMB și DSP, prin hotărâre a CJSU/CMBSU”, a adăugat el.

 

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Ultima modificare Luni, 17 Mai 2021 09:20

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.