Tăriceanu, după decizia CCR privind alocațiile: "Au apărut bocitoarele" Recomandat

Liderul ALDE, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, spune că cei care prevestesc prăbușirea economiei sunt „băieți spilcuiți, aflați pe ștatele de plată ale Fondului Monetar, mâncători de sandwich-uri la recepțiile ambasadelor străine”, pe care îi cunoaște încă din 2005. „Nici nu s-a uscat bine cerneala pe decizia CCR care declară constituțională dublarea alocațiilor (nici o surpriză!!!), că au și apărut la televiziunile de casă ale Guvernului bocitoarele! Aoleuuuuuu, dacă dublăm alocațiile va fi un dezastru, economia se va prăbuși, UE ne va penaliza, leul o să devină potaie și ăsta ne va fi sfârșitul!Eu pe băieții ăștia îi cam știu de prin 2005 atunci când la fel își smulgeau cămașa de pe ei când am introdus cota unică sau când am dublat pensiile. Sunt aceiași băieți spilcuiți, aflați pe ștatele de plată ale Fondului Monetar, mâncători de sandwich-uri la recepțiile ambasadelor străine, în principiu niște oameni care nu au avut niciodată vreun angajat, nu au plătit vreun salariu sau TVA la stat! În guvernările mai recente, din care ALDE a făcut parte, tot ei erau cei care prevesteau sfârșitul României când am redus cota unică la 10%, am introdus impozitul de 1% pentru sute de mii de microîntreprinderi sau când am scăzut TVA-ul la 19%.

Colac peste pupăză vine și Klaus Iohannis care amenință că, dacă vor crește alocațiile și pensiile conform legii, România va pierde 3 miliarde de euro din alocările de la UE”, a scris Tăriceanu pe Facebook.„Haideți să le luăm pe rând. Nimic din ce prevesteau bocitoarele astea nu s-a întâmplat! Nici când am dublat pensiile, nici când am dublat alocațiile (la propunerea PNL) și nimic rău nu se va întâmpla nici când vom dubla din nou alocațiile și vom crește pensiile cu 40%, așa cum spune legea. Nu se va întâmpla dintr-un motiv simplu: acum nu avem o criză de bani, acum avem o criză de idei proaspete și de proiecte care să fie finanțate! Acești bani care vor ajunge la părinți sau la bunici vor reveni destul de repede în piață și vor finanța zeci de mii de locuri de muncă. În agricultură, în industria alimentară, în servicii. Acești bani vor menține în mișcare roțile economiei naționale până când economia globală va reporni.

Iar referitor la amenințarea lui Iohannis că UE ne va tăia fondurile, merită să-i reamintim că România este membru cu drepturi depline în UE și fondurile de care beneficiem le luăm pentru că ni se cuvin și nu pentru că UE ne-ar face vreun favor!”, a scris Călin Popescu Tăriceanu.

 

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.