Primarul Daniel Băluță a prezentat, zilele trecute „harta” principalelor șantiere în lucru din Sectorul 4 Recomandat

Ion_Adamescu Sâmbătă, 04 Aprilie 2026 0

Centrul de Diagnostic, Cercetare și Tratare a Tuberculozei. Fațada, cu toate elementele sale, e aproape gata. Și la interior stăm bine, acolo unde sunt în execuție atât ultimele detalii ale sistemelor de instalații, cât și mici lucrări de finisaj ale spațiilor în care vom avea saloane, cabinete medicale și birouri ale medicilor.

Avem șanse bune ca această unitate medicală pe care am ridicat-o pe Calea Șerban Vodă să intre în folosința Institutului Marius Nasta în luna august.

Tot de pe șantier, la sediul Liceului Tehnologic de Metrologie Traian Vuia unde consolidăm și modernizăm clădirile vechi și degradate, pentru a obține și autorizația de securitate la incendiu. Apoi, recompartimentăm spațiile existente și le adaptăm la standardele actuale de siguranță, confort și accesibilitate, atât pentru elevi, cât și pentru profesori.

Prinde contur și clădirea stației ISU pe care o construim în cartierul Tineretului. La fel cum s-a întâmplat și în cazul unității similare din strada Perșani, și această nouă facilitate din inima orașului va fi dată în folosința Inspectoratului pentru Situații de Urgență, pentru că noi toți să fim în siguranță.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.