Imprimă această pagină

Deputatul Viorica Sandu: România are nevoie de măsuri clare, nu de experimente financiare Recomandat

Deputatul PSD Viorica Sandu a declarat că adoptarea imediată a pachetului de relansare economică și a pachetului de solidaritate este „absolut obligatorie și nenegociabilă”, subliniind că acestea trebuie votate înainte de aprobarea bugetului consolidat pe 2026.

În debutul noii sesiuni parlamentare, Viorica Sandu a afirmat că momentul nu este doar unul procedural, ci „o etapă decisivă pentru direcția economică și socială a României”, în contextul presiunilor tot mai mari asupra costului vieții. „Într-o perioadă marcată de creșteri de prețuri și insecuritate economică, este nevoie de măsuri clare, asumate și orientate spre protejarea oamenilor și a economiei”, a transmis deputatul PSD Viorica Sandu.

Potrivit acesteia, pachetele propuse de PSD includ măsuri concrete de combatere a creșterii costului vieții, de care vor beneficia peste cinci milioane de persoane, iar impactul bugetar total este estimat la 3,39 miliarde de lei. O componentă importantă o reprezintă sprijinul pentru aproximativ 2,8 milioane de pensionari, care ar urma să primească un ajutor financiar în două tranșe egale, în lunile aprilie și decembrie. Astfel, pensionarii cu venituri sub 1.500 de lei ar urma să primească 1.000 de lei, cei cu pensii între 1.501 și 2.000 de lei ar beneficia de 800 de lei, iar cei cu venituri între 2.001 și 3.000 de lei ar urma să primească 600 de lei.

În zona de protecție socială, Viorica Sandu a anunțat introducerea unei scheme de ajutor pentru persoanele vulnerabile după liberalizarea prețurilor la gaze, pe modelul celei existente deja la energie. Sprijinul ar urma să se adreseze copiilor cu dizabilități, persoanelor cu handicap, mamelor cu copii, veteranilor și altor categorii vulnerabile afectate de măsurile de austeritate.

În plan economic, pachetul de relansare vizează menținerea locurilor de muncă și susținerea firmelor românești afectate de creșterea costurilor, precum și respingerea oricăror „experimente financiare” care ar putea afecta populația și companiile. Deputatul PSD Viorica Sandu a subliniat și că nu trebuie operate reduceri ale bugetului Educației, arătând că tăierile din 2025 au generat deja probleme majore în sistem și că bugetul trebuie menținut integral.

Totodată, PSD cere continuarea investițiilor publice la nivelul anului 2025, în special în infrastructura mare de transport, sănătate, agricultură și comunități locale. Un alt punct important vizează autoritățile locale, pentru care se solicită păstrarea, în cotele existente, a sumelor din impozite și taxe locale colectate de la contribuabili, considerate esențiale pentru susținerea investițiilor locale.

„Adoptarea pachetelor este obligatorie înainte de aprobarea bugetului consolidat pe 2026. PSD va sancționa politic orice tentativă de prelungire a austerității pe seama celor vulnerabili”, a conchis deputatul Viorica Sandu.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)