Deputatul PSD Viorica Sandu a luat cuvântul în plenul Camerei Deputaților pentru a denunța efectele negative ale măsurilor fiscale adoptate de Guvern în august 2025.
„Măsurile fiscale adoptate în august 2025 nu au adus mai mulți bani la buget, dar au lovit exact acolo unde statul ar trebui să protejeze, în cei vulnerabili: în mame aflate în concediu de creștere a copilului, în veterani, văduve de război, foști deținuți politici și personalul monahal”, a transmis Viorica Sandu.
Parlamentarul a subliniat că Partidul Social Democrat s-a opus încă din primul moment acestor măsuri și continuă să ceară protejarea categoriilor vulnerabile.
Textul integral al declarației politice susținute astăzi în plen:
„Echilibrul bugetar nu se construiește pe spatele celor vulnerabili”.
Stimați colegi,
„În luna august 2025, Guvernul a pus în aplicare un pachet de măsuri fiscale menit, teoretic, să crească gradul de colectare și să reducă deficitul bugetar. În realitate, după două luni de aplicare, vedem clar că aceste măsuri au lovit exact acolo unde statul ar fi trebuit să protejeze: în mame aflate în concediu de creștere a copilului, în veterani și văduve de război, în foști deținuți politici și în personalul monahal.
Cifrele vorbesc de la sine.
Potrivit datelor oficiale ale Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în luna septembrie 2025 s-au colectat doar 154.000 de lei din contribuțiile reținute de la mamele aflate în concediu de creștere a copilului – o sumă infimă raportată la estimarea inițială, care viza circa 150.000 de beneficiari.
De la persoanele aflate în asistență socială, colectările s-au ridicat la doar 79.000 de lei. În total, veniturile generate de aceste așa-zise „măsuri de responsabilizare” nu acoperă nici cheltuielile administrative pe care le-au generat.
Pe de altă parte, Guvernul a recunoscut că, în primele două luni de aplicare, nivelul de colectare a fost sub cel prognozat, iar deficitul bugetar a rămas aproape neschimbat. Așadar, nu vorbim despre o măsură eficientă din punct de vedere economic, ci despre una profund nedreaptă din punct de vedere social și moral.
Partidul Social Democrat s-a opus acestor măsuri din primul moment, avertizând asupra efectelor negative și solicitând protejarea categoriilor vulnerabile. Au existat tensiuni serioase în cadrul coaliției, tocmai pentru că PSD a considerat și consideră în continuare că statul nu poate face economie pe spinarea celor mai fragili.
Doamnelor și domnilor deputați,
Rolul nostru nu este doar de a echilibra bugete, ci de a echilibra vieți. Să avem curajul să recunoaștem că această decizie a fost o eroare. O eroare care trebuie corectată urgent.
Așa cum a spus și Președintele PSD, Sorin Grindeanu, Guvernul trebuie să regândească măsurile de austeritate și să renunțe la aplicarea contribuțiilor pentru indemnizațiile de creștere a copilului, pentru veterani, văduve de război, foști deținuți politici și personalul monahal.
Nu putem vorbi despre colectare eficientă atâta timp cât statul taxează grija, sacrificiul și credința.
Nu putem construi echilibru fiscal prin inechitate socială.
România are nevoie de solidaritate, nu de sancțiuni pentru cei care merită sprijin”.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.