Victor Negrescu: România poate deveni un hub tehnologic și militar pentru sud-estul Europei Recomandat

Europarlamentarul Victor Negrescu susține că România poate deveni un hub tehnologic și militar pentru sud-estul Europei. Reprezentantul PSD arată că România poate atrage cel puțin 20 de miliarde de euro din fondurile europene destinate apărării la nivelul Uniunii Europene. Competiția pentru aceste fonduri va fi intensă, de aceea este crucial să avem proiecte bine pregătite, care să implice zona de producție militară și pe care să le susținem în următoarele luni, a explicat Victor Negrescu.

El a explicat cum pot fi atrase fondurile.

„Să realizăm un plan național de dezvoltare a industriei militare. Să identificăm parteneri europeni și să elaborăm proiecte strategice. Să simplificăm procedurile și să implicăm mediul de afaceri”, a transmis europarlamentarul PSD.
El avertizează că „timpul este limitat și că trebuie să acționăm rapid”.

„În procesul de atribuire a fondurilor, am solicitat ca UE să aloce cu prioritate resursele financiare pentru apărare către statele aflate în prima linie, precum România. Obiectivul nostru pentru viitor este ca, prin mobilizarea acestui mecanism european, România să devină un hub regional militar și tehnologic. Trebuie să acționăm! Este un moment decisiv pentru ca România să devină un pilon al securității în această zonă a Europei”, a precizat europarlamentarul Victor Negrescu.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.