Emilia Nita

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că pachetul de legi privind Educaţia va fi finalizat cât mai repede, astfel încât să intre în dezbatere în noua sesiune parlamentară, de la 1 februarie.

"În perioada următoare, vom avea activităţi care vor viza pregătirea şi susţinerea proiectelor din strategia pentru ”România Educată”. Am discutat deja să finalizăm şi să agreăm în continuare pachetul de legi ale Educaţiei, urmând ca odată ce va începe noua sesiune parlamentară să avem asigurat pachetul de legi care va intra în dezbatere în Parlament", a declarat premierul Nicolae Ciucă.

Consiliul Județean anunță finalizarea și recepția lucrărilor la stația de transfer a deșeurilor de la Târgu Bujor. Investiția a fost realizată cu fonduri europene, în cadrul amplului proiect de gestionare a deșeurilor din județul Galați.   

Astfel, deșeurile colectate din 22 de localități ale județului, aflate în nord-estul județului și în apropierea orașului Târgu Bujor, vor fi aduse la această stație de transfer, de unde, în containere de mare capacitate, vor fi duse la viitoarea stație de tratare din municipiul Galați sau, în cazul deșeurilor reciclabile, la stația de sortare de la Valea Mărului.  

“Stația de transfer a deșeurilor de la Târgu Bujor va reduce impactul deșeurilor asupra mediului, va eficientiza transportul deșeurilor, reducând astfel și emisiile poluante asociate transportului, și  va permite o utilizare mai bună a resurselor, inclusiv reducerea costurilor de gestionare a deșeurilor. Mai mult, pe lângă beneficiile sale de mediu, stația de transfer va genera și noi locuri de muncă pentru comunitatea locală. Această importantă investiție de la Târgu Bujor face parte din Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor din județul Galați, un proiect cu fonduri europene de peste 100 de milioane de euro, aflat în plin proces de implementare.

Până în acest moment, am finalizat deja lucrările la depozitul de deșeuri  de la Valea Mărului și stația de transfer de la Târgu Bujor, suntem aproape de recepția lucrărilor de închidere a depozitului neconform de la Rateș (Tecuci), a fost emis ordinul de începere a lucrărilor la stațiile de transfer și de compostare a deșeurilor vegetale de la Tecuci și suntem în plină licitație, singura de acest fel din țară, pentru construirea în municipiul Galați a unei performante stații de tratare mecano-biologică a deșeurilor biodegradabile și reziduale, care va fi dotată cu un digestor și o turbină pentru producerea energiei electrice din deșeuri”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Investiția de la Târgu Bujor, în valoare de 12.725.999 de lei, a presupus construirea unor hale metalice, amenajarea mai multor platforme betonate, achiziționarea și montarea liniilor tehnologice, implementarea unui sistem de înregistrare a mijloacelor de transport, amenajarea unor fluxuri speciale pentru deșeuri voluminoase, periculoase și echipamente electrice, achiziționarea mai multor utilaje și containere, precum și realizarea sistemelor de colectare și tratare a apelor uzate.

 
 
 
 
 

O nouă investiție extrem de importantă pentru sănătatea gălățenilor, pentru pacienții și personalul medical de la Spitalul de Pneumoftiziologie, a fost recent finalizată.

Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului TBC s-a mutat în casă nouă, într-o clădire modernă, cu spații medicale noi, cabinete pentru consultații și tratament, săli de așteptare, vestiare și lift. Este unul dintre cele mai moderne ambulatorii de pneumologie din țară.

 Pentru prima oară în istoria sa, a fost dotat cu un computer tomograf, sala de investigații fiind amenajată în interiorul noii clădiri.  Cea de-a doua premieră este faptul că, acum, Ambulatoriul de Specialitate are spații separate de consultații și tratament pentru copii și adulți, pentru a limita cât mai mult transmiterea bolilor.

De altfel, noul ambulatoriu este de patru ori mai mare, mărind astfel suprafața de la 224 mp la peste 800 de mp.

 „Au fost obținute și ultimele avize, astfel că, de astăzi, pacienții cu probleme la plămâni beneficiază de asistență medicală de ultimă oră în noua clădire a Ambulatoriului, investigații radiologice și imagistice moderne, inclusiv cu ajutorul primului tomograf din istoria spitalului”, anunță Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

 Investiția este realizată cu fonduri europene, de Consiliul Județean Galați.

 „Continuăm să investim în sănătate pentru ca pacienții să fie tratați mult mai bine, mai rapid și mai eficient”, a adăugat Costel Fotea.

Deputatul PSD de Galați, Viorica Sandu, anunță pe pagina sa de Facebook ce venituri cresc la începutul anului 2023.  „Susținerea categoriilor vulnerabile și asigurarea echității sociale într-un moment economic foarte dificil reprezintă principalul motiv al intrării PSD la Guvernare, iar faptul că astăzi avem aceste creșteri de venituri ne arată că prezența PSD în acest Guvern este benefică pentru cetățeni”, susține deputatul Viorica Sandu.

 Ce venituri cresc la începutul anului:

 1.Creșterea salariului minim de la 2.550 de lei la 3000 de lei (+17,6 %)

Salariul minim net, în mână, crește de la 1.524 de lei la 1.863 de lei (+22,2%).Total beneficiari (în special angajați din mediul privat): 2,2 mil. Salariați. 

2.Creșterea salariului minim în construcții de la 3.000 de lei la 4.000 de lei.  Majorarea determină creșteri la toate salariile din acest domeniu, mai mici de 10.000 de lei, ca efect al unor facilități fiscale. Total beneficiari: 570.000 salariați.

 3.Creșterea punctului de pensie de la 1.586 de lei la 1.785 de lei (+12,5 %). Total beneficiari: 4,75 milioane de pensionari

4. Creșterea pensiei minime de la 1.000 de lei la 1.125 de lei (+12.5 %)

 „Această creștere nu se acordă celor care nu au muncit cum greșit se spune în legătură cu pensia minimă. Se acordă celor care au îndeplinit cel puțin stagiul minim de cotizare (la fel ca la celelalte pensii), care au îndeplinit vârsta de pensionare și care, din cauza unei legislații deficitare din perioada lor de activitate, li s-a calculat o pensie  mai mică decât care ar fi trebuit să corespundă unui salariu minim pe economie”, susține Viorica Sandu. Total beneficiari: aproape 1,15 milioane de pensionari.

 5.Sprijin pentru pensionarii cu venituri mici:

-1000 de lei anual pentru cei cu pensia sub 1.500 de lei;

 -800 de lei anual pentru cei cu pensia între 1.501 și 2.000 de lei

 -600 de lei pentru cei cu pensia între 2.001 și 3.000 de lei.

 Aceste ajutoare se dau în două tranșe egale, prima în ianuarie și a doua în octombrie. Total beneficiari: 4,25 milioane de pensionari .

 6.Sprijin de 1.400 de lei anual pentru energie, pentru pensionarii cu pensia mai mică de 2000 de lei și pentru persoanele cu dizabilități cu venituri sub 2000 de lei.

Se acordă în două tranșe a câte 700 de lei: prima în februarie, iar a doua în septembrie. Total beneficiari: 3,9 milioane de persoane.

 7. Creșteri diferențiate pentru pensiile miltare: Având în vedere că pensiile militare sunt pensii de serviciu, în afara sistemului de pensii pe contributivitate, este posibil să se introducă majorări diferențiate ale acestor pensii. Majorarea este regresivă de la 12,5% la cei cu pensii sub 3.000 de lei, până la 3,5% pentru cei pensiile cele mai mari. (pentru cei cu pensiile stabilite după ian. 2018, cotele regresive de indexare a pensiei variază între 3,8% la cei cu pensii sub 3.000 de lei și 1% la cei cu pensiile cele mai mari

8. Creșterea salariilor bugetarilor cu 10%, fără însă a se depăși valorile din grila din Legea salarizării (stabilită pentru 2022).

9.Creșterea alocațiilor pentru copii cu 5,1%

 Pentru copiii între 2 și 18 ani (3,2 mil.) alocația crește de la 243 de lei la 256 de lei. Pentru cei sub 2 ani sau cu handicap (394.000 de copii) crește de la 600 de lei la 631 de lei.

10. Majorarea indemnizației pentru creșterea copilului cu 12,6 %.

Indemnizația crește de la 1.314 lei la 1.480 lei. Total beneficiari: 278.000 de copii.

 11.Majorarea cu 12,6 % a unor alocații și indemnizații pentru categoriile vulnerabile:

-a alocațiilor pentru susținerea familiilor (130.000 de familii),

 -a drepturilor pentru copiii luați în plasament (35.000 de copii)

 -a ajutoarelor sociale (venitul minim garantat) (160.000 beneficiari).

12. Ridicarea pragului privind veniturile din pensie pentru pensionarii care pot beneficia de medicamente compensate cu 90%.

 Prin HG-ul promovat de Ministerul Sănătății, pragul a fost ridicat de la 1.429 lei la 1.608 lei, astfel că se menține numărul de beneficiari (2,1 milioane) și după majorarea pensiei cu 12,5%.

 

 

 

 

 

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că masca de protecție nu va mai fi purtată pe stradă în cazul în care autoritățile vor declara o nouă epidemie. Masca va fi obligatorie doar în spitale, a mai spus Rafila.

Ministrul Sănătății a fost întrebat despre posibilitatea declarării unei epidemii de gripă și a răspuns că purtarea măștilor va fi obligatorie doar în spitale. Alexandru Rafila a mai dezvăluit că sunt medicamente pe piață și a recomandat administrarea medicamentelor generice, care au aceeași substanță activă.

„Masca va fi obligatorie doar în unitățile spitalicești. Sigur, ea este recomandată. Adică e recomandată, dar nu vreau să vorbim iar de restricții. E foarte clar că evitarea aglomerației și masca sunt recomandate (...) Eu cred că sunt încă medicamente. O să dăm publicității astăzi o listă extinsă cu medicamente similare cu rugămintea atât către farmaciști, atât către medicii de familie și către populație să caute unul dintre aceste medicamente (...) contează denumirea comercială. Importantă este substanța activă”, a declarat Alexandru Rafila la Antena 3.

Potrivit ministrului Sănătății, epidemia de gripă poate fi declarată doar dacă există o creștere a cazurilor cu 20%, timp de trei săptămâni consecutiv și o proporție de minimum 10% de probe confirmate.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, susține că anul 2022 a fost unul „de răscruce, pe care l-am trecut cu bine şi, împreună cu partenerii europeni şi cu Statele Unite ale Americii, am reuşit să stabilizăm preţurile la energia electrică şi la gazele naturale”.

„Un an care a început cu un război la frontierele României, un război neprovocat, început de Federaţia Rusă în Ucraina fără absolut niciun motiv. Da, un război care a creat probleme în toată Europa şi în lume, un război care a indus o criză energetică fără precedent, o criză energetică cu care a trebuit să ne luptăm. Anul 2022 putem spune că a fost un an de răscruce, pe care cred că l-am trecut cu bine.

Împreună, împreună cu partenerii europeni, împreună cu partenerii atlantici, cu Statele Unite ale Americii, am reuşit să stabilizăm preţurile energiei electrice, am reuşit să stabilizăm preţurile gazelor naturale şi să creăm o predictibilitate a acestora până în 2025. (...)„Dar cel mai important lucru şi cea mai importantă lecţie pe care cred că am învăţat-o este că, dacă suntem solidari şi dacă suntem uniţi, putem trece peste toate aceste lucruri. România a demonstrat că este capabilă să treacă peste această criză energetică. (...)Am spus că nu vom avea probleme din punct de vedere al energiei electrice şi al gazelor naturale şi nu vom avea probleme. Iar anul 2023 sper să fie un an mai bun”, a scris ministrul într-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook.


 

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a precizat că îşi doreşte ca oameni să poată avea din nou încredere în sistemul de sănătate.

„Dragi români, încheiem anul 2022 în sectorul de sănătate după ce am trecut la începutul acestui an de partea cea mai dificilă a pandemiei şi am reuşit să o ţinem sub control, am reuşit să facem în aşa fel încât să ţinem spitalele deschise şi lucrul poate cel puţin la fel de important este legat de faptul că investiţiile care trebuie făcute din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă se află pe drumul cel bun. Acum, la sfârşit de an, îmi doresc să putem în anul care vine să concretizăm toate aceste investiţii, îmi doresc foarte mult să puteţi avea din nou încredere în sistemul de sănătate, prin ceea ce facem noi la Ministerul Sănătăţii sau la instituţiile subordonate Ministerului, prin ceea ce fac profesioniştii din sistemul de sănătate. Cred că trebuie să fim solidari şi responsabili în acelaşi timp”, a transmis Alexandru Rafila, pe Facebook.

Ministrul Sănătăţii a promis că va depune eforturi pentru ca românii să îşi recapete încredere în sistemul de sănătate.

 „Sigur că lucrurile dificile din sănătate care trenează poate de ani de zile nu se pot rezolva peste noapte. Vă promit că, împreună cu toţi colegii mei, vom face în aşa fel încât progresul să fie evident în anul ce vine şi, cum spuneam puţin mai devreme, să vă regăsiţi încrederea în sistemul de sănătate din România. Vă mulţumesc şi vă urez tuturor un an nou fericit. Să trecem cu bine de această criză, iar sănătatea cu siguranţă este unul dintre lucrurile cele mai importante pe care trebuie să le păstrăm sau să o redobândim atunci când suntem bolnavi. Vă mulţumesc”, a spus Rafila.

 

„Dragi prieteni,
Lăsăm în urmă un an 2022 cu multe provocări. Nu ne-a fost ușor, dar Dumnezeu ne-a dat mereu puterea pentru a merge mai departe.
La ceas de bilanț, să privim cu responsabilitate spre faptele noastre de peste an și să ne pregătim pentru Anul Nou, cu speranță și multă încredere!
Vă doresc tuturor sănătate, putere de muncă și un an 2023 cu bucurii și împliniri, atât în plan personal, cât și profesional! La mulți ani fericiți!”, este mesajul transmis de Costel Fotea, președintele CJ Galați. 

„Dragi gălățeni,
Noul an ce stă să vină, să vă aducă tuturor sănătate și încredere în viitor, împrăștiind toate problemele anului ce pleacă!
Să fie un an mai bun pentru fiecare dintre noi!
La mulți ani gălățeni!
La mulți ani 2023!”, este mesajul transmis de deputatul PSD Viorica Sandu. 

Guvernul a aprobat programul de susținere a producției de tomate în spații protejate pentru 2023, informează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Cuantumul ajutorului de minimis va fi în valoare de 3.000 euro/1000 mp/beneficiar. Cererile se vor depune până cel târziu la data de 1 aprilie 2023, iar valorificarea producției se va face până la data de 30 iunie 2023, inclusiv.

Ultima zi de depunere a documentelor justificative (copia rapoartelor fiscale de închidere zilnică/factura/fila/filele din carnetul de comercializare), este 14 iulie 2023 inclusiv.

„Chiar dacă suntem în perioada sărbătorilor de iarnă, legumicultorii se află în plin proces de pregătire a producerii răsadurilor pentru înființarea culturilor în spații protejate, prioritare fiind tomatele pentru ciclul I de producție. Venim în sprijinul fermierilor cu adoptarea din timp a Programului Tomata 2023 pentru a da predictibilitate tuturor celor care activează în acest sector al producerii de tomate în spații protejate, sau chiar celor care vor să acceseze pentru prima dată acest program. Dacă ne uităm în anii anteriori, vedem că acest program necesar și foarte apreciat de legumicultori, a fost lansat la data de 1 aprilie în anul 2020, în data de 18 iunie în anul 2021 și la 3 februarie în anul 2022. Orice alt comentariu este de prisos”, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea.

Pentru simplificarea aplicării programului, se va efectua o singură verificare, după notificările transmise de către potențialii beneficiari cu cel puțin 10 zile înainte de recoltare, care va viza identificarea suprafeței înființate, precum și evaluarea producției de tomate înainte de recoltare.

Schema de ajutor de minimis se aplică pe întreg teritoriul României în anul 2023, pentru susținerea producției de tomate în spații protejate, cultivate în Ciclul I de producție.