Deputatul PSD de Galați, Viorica Sandu, salută decizia Ministerului Familiei, cu privire la ajutorul oferit mamelor aflate în situații de risc, victimelor violenței domestice sau mamelor minore.
„În urma unei întâlniri de lucru dintre ministrul PSD al Familiei, Gabriela Firea și doamna Roxana Mânzatu, secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și fost ministru al Fondurilor Europene, a fost identificată oportunitatea prin care, începând din acest an, un program în valoare de 12 milioane de euro din fonduri europene, gestionat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va asigura trusoul destinat nou-născutului.
Acest trusou va fi destinat mamelor aflate în situații de risc, victimelor violenței domestice, mamelor minore. Va consta în tichete sociale sub forma unui card electronic.
În maximum trei luni de la momentul nașterii acest ajutor va fi disponibil și va putea fi folosit doar pentru a cumpăra produse destinate nou-născuților”, a scris deputatul Viorica Sandu, pe Facebook.
Balta Zătun a fost populată cu 3 tone de pește, în cadrul unei acţiuni realizată de către Consiliul Judeţean Galaţi, prin intermediul Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat al judeţului Galaţi.
„An de an populăm Balta Zătun pentru pasionații de pescuit sportiv. Astăzi, Balta Zătun, aflată în patrimoniul Consiliului Județean, a fost populată cu o tonă de crap și două tone de caras, astfel încât toţi pasionaţii acestui sport, amatori sau profesionişti, să se poată relaxa în natură la o partidă de pescuit”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Valoarea totală a investiţiei este de 41.420 lei (cu TVA), transportul fiind inclus în preţ. Balta Zătun va fi închisă pentru pescuit timp de două săptămâni, deoarece specialiştii recomandă o perioadă de adaptare a peştelui la noile condiţii de habitat. Ultima populare a bălţii Zătun a avut loc în martie 2021, cu 3,6 tone de pește. Balta Zătun are 27 de hectare de luciu de apă.
Pentru investiții în sectorul energetic din România, Planul Național de Relansare și Reziliență (PNRR), în baza prevederilor Regulamentului CE nr. 241/2021, prevede o alocare la 1,62 miliarde euro, iar perioada de implementare este până în august 2026.
”Criza actuală a energiei ne-a demonstrat, din nou, că soluția pe termen lung stă în investiții serioase în domeniul energiei. Resurse financiare există, inclusiv în PNRR. Începând cu luna martie vom lansa mai multe call-uri de proiecte în vederea accesării celor 1,62 miliarde euro. Vom lansa la sfârșitul lunii martie mai multe call-uri de proiecte pentru investiții în noi capacități de producție electrică din surse regenerabile, pentru dezvoltarea de capacități de producţie pe gaze, flexibile și de înaltă eficienţă, pentru cogenerarea de energie electrică și termică (CHP) în termoficarea urbană. Am încredere că acești bani vor fi accesați și vom avea proiecte finalizate începând cu anul 2024”, a declarat Virgil Popescu ministrul Energiei.
Premierul Nicolae Ciucă participă, astăzi, la Sofia, la reuniunea şefilor de Guvern ai statelor aliate NATO din Europa de Sud-Est găzduită de prim-ministrul Republicii Bulgaria, Kiril Petkov.
”Întâlnirea va oferi prilejul de a aprofunda consultările asupra consecinţelor invaziei Rusiei în Ucraina şi a securităţii din Europa de Sud-Est. Aceste discuţii au loc la momentul potrivit având în vedere că sunt organizate imediat după summitul NATO de la Bruxelles, de săptămâna trecută, la care am participat împreună cu preşedintele României, Klaus Iohannis”, a afirmat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.
În cadrul sesiunii plenare vor fi abordate teme legate de modul în care invazia rusă din Ucraina va afecta securitatea regională pe termen scurt, mediu şi lung, precum şi modalităţile de consolidare a coordonării şi cooperării în Europa de Sud-Est.
În contextul reuniunii de la Sofia, şeful Executivului va avea întrevederi bilaterale cu prim-ministrul Republicii Bulgaria, Kiril Petkov, omologul său din Muntenegru, Zdravko Krivokapić, precum şi cu premierul Republicii Macedonia de Nord, Dimitar Kovačevski.
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Serviciului Român de Informații. „Rolul Serviciului Român de Informaţii este unul esenţial în ansamblul sistemului naţional de securitate. Va trebui să acţionaţi preventiv şi eficient, ca şi până acum, într-un mediu de securitate din ce în ce mai impredictibil pentru a vă îndeplini cu succes misiunile”, a transmis șeful statului.
„Ziua Serviciului Român de Informaţii ne oferă prilejul de a sublinia rolul esenţial al acestei instituţii în protejarea valorilor democratice şi promovarea intereselor naţionale ale României şi ale aliaţilor săi, în realizarea securităţii naţionale, în asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi apărarea statului de drept.
Reputaţia de care vă bucuraţi astăzi în rândul partenerilor, colaboratorilor şi beneficiarilor este rezultatul unui management eficient şi al profesionalismului celor care lucrează în cadrul Serviciului Român de Informaţii.
Pandemia de COVID-19 a schimbat pentru multe instituţii din ţara noastră ordinea priorităţilor şi a direcţiilor de acţiune, impunând, totodată, un ritm de reacţie mai alert. În acest context dificil, Serviciul Român de Informaţii şi-a îndeplinit rolul constituţional şi legal la înalte niveluri de performanţă.
Mai mult, dumneavoastră, cei care lucraţi în cadrul SRI, aţi obţinut rezultate remarcabile şi aţi reuşit să gestionaţi situaţii noi şi foarte complexe generate de pandemie. Contribuţiile aduse s-au dovedit foarte importante pentru obiectivul statului român de a proteja şi salva cât mai multe vieţi, limitând, pe cât posibil, răspândirea acestei boli necruţătoare.
Unele riscuri, aparent difuze, se pot dovedi că au un impact major la nivelul societăţii româneşti. Este meritul dumneavoastră că, în urma unor evaluări competente, le semnalaţi rapid factorilor de decizie şi apreciez eforturile depuse pentru a spori viteza de reacţie şi pentru a asimila tehnologii de ultimă generaţie.
Menţinerea standardelor de performanţă şi capacitatea de a inova continuu trebuie să fie corelate cu nivelul de protecţie pe care îl oferim cetăţenilor, modernizarea fiind o parte imperativă a responsabilităţii dezvoltării instituţiei dumneavoastră.
Deciziile strategice adoptate de statul român se fundamentează în bună măsură şi pe informările în format instituţional cu privire la temele de securitate naţională. Dimensiunea anticipativă a evaluărilor, dar şi abordarea sintetică a analizelor specifice sunt foarte importante în procesul de decizie.
Agresiunea militară ilegală a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei ne obligă să ne concentrăm eforturile asupra noii crize din vecinătatea noastră şi, în mod evident, asupra diminuării riscurilor la adresa securităţii naţionale generate de aceasta.
Dumneavoastră vă revine responsabilitatea de a contribui, potrivit competenţelor legale, la eforturile de asigurare a securităţii cibernetice a României, precum şi la apărarea intereselor economice, urmărind cu prioritate, în actualul context, posibilele riscuri la adresa securităţii energetice şi a celei alimentare.
La acestea se adaugă fenomenul migraţiei ilegale, terorismul internaţional, dar şi fenomenele generate de ameninţările de mediu.
Rolul Serviciului Român de Informaţii este unul esenţial în ansamblul sistemului naţional de securitate. Va trebui să acţionaţi preventiv şi eficient, ca şi până acum, într-un mediu de securitate din ce în ce mai impredictibil pentru a vă îndeplini cu succes misiunile.
Vă felicit pentru întreaga activitate şi vă urez mult succes în continuare!”, este mesajul transmis de președintele Klaus Iohannis.
Consiliul Județean Galați a făcut un parteneriat cu CNAIR pentru realizarea a două investiții extrem de importante pentru județul Galați.
„Primul proiect la care vom lucra cu specialiștii de la CNAIR se referă la construirea unui drum nou în județul nostru, care să facă legătura între Drumul Expres Galați – Brăila, la care se lucrează în acest moment, și noua Variantă de Ocolire a Galațiului, care va lega Vama Giurgiulești de DN25 și la care urmează în scurt timp să fie emis ordinul de începere a lucrărilor.
Acest drum va fi construit de la zero și va avea o lungime de aproximativ 8 kilometri și patru benzi de circulație.
Cel de-al doilea proiect se referă la modernizarea a aproximativ 40 de kilometri de pe DN25, între Galați și Tudor Vladimirescu, astfel încât traficul să se desfășoare pe patru benzi, ceea ce va presupune cel mai probabil realizarea de pasaje rutiere sau centuri ocolitoare pentru anumite localități, însă cu siguranță specialiștii vor decide care sunt cele mai bune soluții tehnice.
Valoarea celor două investiții, pe care le vom depune pe fonduri europene, va fi stabilită după realizarea expertizelor și a documentației tehnice de proiectare”, a anunțat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Un proiect de lege care a fost depus în Parlament de parlamentari USR stabilește că vânzarea copiilor devine infracțiune. Proiectul corectează o scăpare a cadrului legislativ actual.
Potrivit inițiatorilor de la USR „anual, sute de copii români sunt vânduţi precum o marfă, oricât de incredibil ar putea acest lucru să pară”.
Cei care vând copii speculează o scăpare a legii adopției. „O absurditate: legea actuală spune că traficul de minori este infracțiune, dar dacă cei care vând copii spun că aceștia nu vor fi exploatați, chiar dacă obțin bani în schimbul lor, nu comit o infracțiune. De asemenea, legea adopției incriminează primirea de bani în scopul adopției copilului. Dar, dacă banii se primesc în afara unei proceduri oficiale de adopție, nu mai e o infracțiune. USR a depus un proiect care să corecteze acest vid legislativ inadmisibil”, anunță reprezentanții USR.
Parlamentarii USR Simona Spătaru și George Mîndruță au depus un proiect de lege care vine în completarea legii adopției cu un amendament esențial: vânzarea copiilor devine infracțiune! Astfel, copiii care erau vânduți în afara procedurilor de adopție și care aveau un viitor incert și periculos, vor beneficia de protecția legii.