Comunicate

Avansează lucrările pe șantierul Podului Suspendat de la Brăila. Antreprenorul a intensificat mobilizarea pe șantier și se lucrează la montarea segmentelor de tablier. „Până în acest moment, au fost aduse…
Începând cu 01.06.2022 S.C. NAVROM BAC S.R.L. efectuează treceri cu bacul și noaptea, astfel: - din I.C. Brătianu la orele 23.00, 01.00, 03.00, 05.00; - din Galați la orele 24.00,…
O intervenție medicală de urgență pentru salvarea unei paciente care suferise un stop cardiac a avut loc la Spitalul de Urgență Galați. Pacienta a fost resuscitată, iar imediat echipa medicală…
Fostul ministru al Muncii, Raluca Turcan, susține că „bolnavii de cancer nu vor mai fi discriminați atunci când vor dori să beneficieze de o asigurare sau să-și facă un credit…
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că a amânat cu o lună evaluarea miniștrilor la jumătate de an de mandat deoarece la finalul lunii iunie trebuie prezentat Comisiei Europene stadiul promisiunilor…
Primăria municipiului Galați informează că, pe durata desfășurării evenimentului Semimaraton, duminică, 29 mai 2022, în intervalul orar 7.30 - 13.30, vor fi închise circulației auto mai multe străzi și tronsoane…
Accident cu patru mașini implicate în orașul Galați. În urma impactului, unul dintre autoturisme s-a răsturnat. Incident rutier a avut loc joi dimineață, în jurul orei 07.00, la intersecția străzilor…
Accident rutier joi dimineață, pe strada Traian, din municipiul Galați, soldat cu rănirea unui pieton. „Victima, o femeie, de 33 de ani, ar fi fost acroșată de un autoturism condus…
Un autobuz plin cu elevi a fost implicat într-un accident în orașul Galați. Accidentul a avut în intersecția străzilor Navelor-Portului, de pe Faleza Dunării. Potrivit IPJ Galați, şoferul autoturismului nu…