Comunicate

La barajul Dridu s-au realizat lucrările de frezare a asfaltului existent și s-a turnat strat nou BAPC 16. De asemenea, au fost executate lucrări de recondiționare a gurilor de evacuare…
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova a organizat cea de-a XIV-a ediție a evenimentului recreativ „Socializarea nu cunoaște vârstă” o întâlnire deosebită dedicată beneficiarilor din sistemul de…
În luna septembrie, primele cinci microbuze electrice școlare, din primul lot de 25, vor ajunge în localitățile și școlile din Argeș În total, peste 6000 de elevi din județul nostru…
Luna august a fost una dintre cele mai aglomerate luni pentru salvatorii montani de pe masivul Ceahlău. Au urcat pe munte peste 50 de mii de turiști, iar numărul intervențiilor…
Vor putea fi achiziționate, printre altele, ecografe plus auxiliarele necesare, monitoare fetale (CTG), mese ginecologice, trusă instrumentar medical, mobilier nou pentru sala de așteptare, sisteme de curățare și dezinfecție. Serviciile…
În perioada 5-10 august s-a desfășurat tabăra pentru un grup de copii din raionul Cimișlia, Republica Moldova. Această inițiativă face parte dintr-un program de acțiuni comune menite să consolideze relația…
Consiliul Județean Maramureș dotează Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare cu echipamente moderne pentru reducerea riscului de infecții nosocomiale Consiliul Județean Maramureș a demarat un nou proiect de…
Consiliul Județean Timiș și ADR Vest au semnat contractul de finanțare pentru modernizarea unui nou tronson al drumului DJ 691, înspre porțiunea care leagă județele Timiș și Arad. DJ 691…
Consiliul Județean Brăila urmează să obțină Autorizației de Construire pentru modernizarea mai multor secții din Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila. În consecință, sunt necesare aprobările devizelor generale și a…