Comunicate

Președintele Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime, alături de vicepreședintele Constantin Bursuc, a participat la cea de-a doua ediție a #Forumul Orașelor Mici, un eveniment dedicat susținerii și dezvoltării orașelor mici…
Consiliul Județean Caraș-Severin anunță că în satul aparținător comunei Constantin Daicoviciu, la Maciova, se construiește un centru de recuperare pentru persoanele cu dizabilități. „Am dat ordinul de începere lucrări la…
Consiliul Județean Harghita are obligaţia de a prezenta trimestrial, în ședința de consiliu, spre analiză şi aprobare, execuția bugetelor întocmite pe cele două secțiuni, respectiv pe funcţionare şi dezvoltare. Astfel,…
Consiliul Județean Brăila, în calitate de beneficiar, a obținut finanțare europeană pentru consolidarea și reabilitarea imobilului situat pe Calea Călărașilor nr. 29, clădire care găzduiește, în prezent, activitatea facultății. Proiectul…
Lucrările se vor desfăşura pe două tronsoane – primul tronson cu lungimea de 14,097 km, de la km 0+000 la km 14+097 (cuprins între intersecţia cu DN75 până la intersecţia…
Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a primit vizita reprezentanților companiei Nidyon, alături de investitorul imobiliar Sisteme de case Nidyon-San Marino, case inovative NZEB. Întâlnirea a avut ca scop explorarea…
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „E o nouă investiție finalizată din fonduri ale Consiliului Județean Cluj, care asigură un nivel îmbunătățit de sănătate și confort pentru cetățenii acestei localități”.…
Primăria Sectorului 5, prin intermediul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copiilor, le oferă copiilor din comunitate șansa de a descoperi, pe durata vacanței de vară, clădiri emblematice din București,…
Comunitatea înseamnă grijă, atenție și dorința sinceră de a ne bucura de lucrurile bune în care am investit, cu gândul la beneficiile aduse nouă, tuturor. Punem preț pe mișcare, pe…

Cele mai citite

Error: No articles to display