Comunicate

Restaurant din Galați închis de comisarii Protecției Consumatorului. Ce nereguli au fost descoperite

Restaurant din Galați închis de comisarii Protecției Consumatorului. Ce nereguli au fost descoperite

Un restaurant din Galați a fost închis temporar și amendat de comisarii de la Protecția Consumatorilor deoarece aceştia au descoperit alimente expirate, frigidere murdare și rafturi cu zone ruginite.

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Galaţi a desfășurat o acțiune de verificare la restaurantul Moniq, din municipiul Galați, locație care aparține SC Tif Transgal SRL, ca parte a unei tematici proprii de control.

Inspectorii au descoperit mai multe neregului precum „folosirea unor condiții de păstrare a produselor alimentare și spaţii de lucru total neigienizate, cu pereţi cu igrasie, paviment şi frigidere murdare, rafturi cu zone ruginite; utilizarea unor materii prime fără elemente de identificare şi caracterizare sau cu data limită de consum depăşită; neafişarea informaţiilor privind preţurile, cantităţile nete ori substanţele alergene conţinute în produsele preparate”

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate o amendă contravențională, în valoare de 3.000 lei, două avertismente și s-a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea aspectelor constatate.

„Totodată, a fost dispusă oprirea definitivă de la utilizarea în prepararea hranei a produselor alimentare neconforme", informează Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorului Galați.

Evaluați acest articol
(0 voturi)