Florin Gheorghiu

Kelemen Hunor susține că PSD sau PNL trebuie să intre în Opoziție după alegeri. Știu că enervez pe toți cu asta, dar asta este viața, adaugă candidatul UDMR la prezidențiale.

Declarațiile au fost făcute în cadrul unui interviu acordat RFI.

„Eu cred că e bine pentru România ori PSD ori PNL să fie în Opoziție, știu că enervez pe toți cu asta, dar asta este viața”, a spus Kelemen Hunor.
România va avea nevoie după alegerile parlamentare de un Guvern de coaliție format din trei partide, mai crede liderul UDMR. „Vom avea, vrând-nevrând, o coaliție, e nevoie de o coaliție, e nevoie de mai multe partide", a explicat Kelemen.

El a explicat că dacă se aplică principiul alternanței la putere și PNL și PSD rămân împreună la putere atunci România riscă să aibă o guvernare AUR-SOA în 2028.

Liderul UDMR spune că „urmează o perioadă foarte dificilă, cu costuri sociale și dacă nu ai un partid în Opoziție care poate să crească, să fie o alternanță la guvernare, fiindcă eu cred în alternanța la guvernare, atunci AUR și SOS vor fi alternativa la putere în 2028".

Proiectul de lege care va permite apărarea în fața dronelor care trec granița României a fost scos în dezbatere publică. Legea urmărește îmbunătățirea măsurilor de control și reacție față de aeronavele care intră neautorizat în spațiul aerian al României, inclusiv drone și alte vehicule aeriene.

În expunerea de motive scrie că proiectul de lege privind controlul utilizării spațiului aerian național este motivat de necesitatea actualizării cadrului legislativ pentru a răspunde noilor provocări de securitate aeriană.

Legea urmărește să îmbunătățească măsurile de control și de reacție față de aeronavele care utilizează neautorizat spațiul aerian al României, inclusiv drone și alte vehicule aeriene autonome, în concordanță cu reglementările internaționale și europene.

Schimbările din mediul de securitate internațional, accentuate de incidentele de la frontiera cu Ucraina, au impus o abordare legislativă integrată și eficientă pentru a proteja teritoriul național și infrastructura critică, se menționează în expunerea de motive.

Principalele modificări propuse se referă în special la controlul utilizării spațiului aerian, cooperarea interinstituțională, măsurile de intervenție adaptate și sistemele de drone.

Guvernul a modificat modul în care se calculează acciza la bere. Aceasta va crește gradual, conform unui calendar stabilit de Guvern.

Decizia a fost luată în ultima ședință a Executivului. Premierul Marcel Ciolacu susține că măsura a fost luată la solicitarea industriașilor din domeniu.

„Vești bune vin în privința accizei la bere. Până acum, nivelul accizelor la bere se actualiza la 1 ianuarie cu inflația pe ultimele 12 luni, calculata în septembrie anul anterior. Propunem un alt model de calcul, de fapt unul cerut de industrie: un calendar de creștere graduală a accizelor la bere pentru o mai bună predictibilitate”, a explicat premierul Marcel Ciolacu.

A avut loc ședința de constituire a Consiliului Județean Galați pentru mandatul 2024-2028. În cadrul acestei ședințe au depus jurământul președintele ales al Consiliului Județean, Costel Fotea, și consilierii județeni care și-au obținut mandatele la alegerile locale din 9 iunie.

„Cu inima plină de recunoștință și emoție, am depus jurământul de președinte al Consiliului Județean. Este o onoare pentru mine să fiu președintele Consiliului Județean Galați, o instituție care a demonstrat că este mereu alături de oameni. Vreau să le urez bun venit noii echipe de consilieri județeni, oameni dedicați și profesioniști, alături de care vom continua proiectele ambițioase de care Galațiul are nevoie. Sunt sigur că, deși nu suntem toți din același partid, avem același crez: să facem lucruri bune pentru județul nostru, mai ales că avem de dus la capăt proiecte de miliarde de euro și de început noi și noi investiții pentru binele județului Galați. Le mulțumesc gălățenilor pentru sprijin și pentru încrederea pe care mi-au acordat-o de a continua acest drum! Ei sunt motivația mea”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Lista consilierilor județeni care au depus jurământul este:

Adumitroaiei Răzvan–Ionuţ (PSD), Antofi Eugenia–Simona (PNL), Apostu Adrian–Cosmin (PSD), Brădeanu Andrei–Vlad (PSD), Brînzan Gina (PNL), Chiriac Elena–Corina (PSD), Cîmpanu Tudor (PSD), Cucu Doina  (PSD), Dima Cristian (PNL), Drăgan Ana–Raluca (PSD), Drăguş Iulia (PSD), Gavrilă Alexandru–Daniel (PSD), Ghiorghe Aurelian–Cristinel (PSD), Grosu Elena (PSD), Ișfan Dumitru (PSD), Manoliu Tiberiu–Codruț (PNL), Neagu Diana (PSD), Palade Cezar-Alexandru (PSD), Paraschiv Mirela-Magda (PSD), Patea Carmen (PSD), Petcu Marian-Anton (PSD), Radu Valentin (PNL), Rusu Georgiana–Iuliana (PSD), Sandu Mitică (PSD), Silion Gabriel-Mihăiţă (PSD), Sorocoleţ Ilieana (PNL), Stan Ionel (PSD), Stanciu Silvius (PSD), Toniţă Marian (AUR).=

Un consilier județean de la AUR nu s-a prezentat la această ședință, iar 4 consilieri – 1 de la PSD, 2 de la PNL și 1 de la AUR - au renunțat la mandate, locul lor urmând să fie preluat de următorii de pe lista celor aleși

Urmează constituirea comisiilor de lucru și alegerea celor doi vicepreședinți ai Consiliului Județean Galați.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că anul viitor românii vor plăti aceleași impozite pe proprietate. Am amânat până la 1 ianuarie 2026 aplicarea noului mod de calcul a valorii impozabile pentru clădiri, a dezvăluit șeful Guvernului.

„Avem noutăți importante și în domeniul fiscal și, surpriză, sunt vești bune! Anul viitor românii plătesc acelaeași impozite pe proprietate! Am amânat până la 1 ianuarie 2026 aplicarea noului mod de calcul a valorii impozabile pentru clădiri, pe baza valorii din studiile de piață”, a anunțat Marcel Ciolacu.

Până în 2026, Ministerul Finanțelor trebuie să își construiască o structură specializată, iar Agenția de Cadastru are obligația de a furniza date către această structură, a precizat Marcel Ciolacu.

Premierul Marcel Ciolacu susține că, din cauza conflictul de la graniță, suntem obligați să accelerăm ritmul de modernizare a Armatei și să investim masiv în industria de apărare.

„Trăim vremuri complicate, cu un război la graniţă, şi trebuie să facem faţă unei situaţii de securitate ce generează provocări neîncetate. Ca premier, prioritatea mea este ca ţara noastră să se dezvolte în pace şi linişte, iar România nu va fi atrasă în niciun război. Pacea, stabilitatea şi securitatea României sunt garantate sută la sută prin Parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii şi prin apartenenţa la NATO. Însă actuala situaţie ne obligă să accelerăm ritmul de modernizare a Armatei. Ne obligă să investim masiv în industria de apărare. Cu cei 2,5% din PIB pentru Apărare, ne vom dota cu sisteme de armament de ultimă generaţie pentru toate categoriile de forţe armate. În egală măsură, vom asigura resurse umane foarte bine instruite şi motivate pentru performanţă”, a spus premierul Ciolacu, de Ziua Armatei.

Premierul Ciolacu a participat la ceremonia desfăşurată la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I, cu prilejul Zilei Armatei Române


Premierul României, Marcel Ciolacu, a declarat că una dintre prioritățile sale este eliminarea influenței Rusiei. Facem tot ce putem ca să diminuăm influența Rusiei în regiune. Susținerea guvernului pro-european de la Chișinău și a președintei Maia Sandu este marea noastre prioritate, a mai spus Ciolacu.

Șeful Guvernului a spus că se va asigura din poziția pe care o deține că Rusia nu se va amesteca în procesul electoral.

„Am văzut ieri anumiți politicieni disperați să inventeze scenarii iresponsabile despre cum Rusia va profita la alegerile prezidențiale din România. Să fie clar, cât timp voi fi premier, nu va exista vreo imixtiune a Rusiei în procesul electoral de la noi! Dimpotrivă, facem tot ce putem ca să diminuăm influența Rusiei în regiune. Iar cel mai bun mod este să aprobăm azi noi măsuri de sprijin pentru Republica Moldova, în domeniul energiei și al infrastructurii rutiere. Susținerea guvernului pro-european de la Chișinău și a președintei Maia Sandu este marea noastre prioritate. Știu sigur că Rusia înțelge asta cu claritate din acțiunile României din ultima vreme”, a precizat Marcel Ciolacu.

Turul doi al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova va avea loc pe 3 noiembrie. În finală s-au calificat președinta în exercițiu Maia Sandu și candidatul pro-rus Alexandr Stoianoglo.

Campania electorală pentru alegerile prezidențiale a început vineri, la miezul nopții. Primul tur al alegerilor este programat pe 24 noiembrie, iar al doilea tur va fi pe 8 decembrie.
Autoritatea Electorală Permanentă a prezentat principalele reguli ale campaniei.

„De la începerea campaniei electorale (ora 00:00) și până la încheierea acesteia, în data de 23 noiembrie a.c., ora 07:00, trebuie respectate toate prevederile legale în vigoare, fiind permise doar anumite tipuri de activități și materiale de propagandă, precum afișele electorale, materialele de propagandă electorală audio sau video difuzate de mass-media audiovizuală în condițiile legii, publicitatea în presa scrisă, materialele de propagandă electorală online, broșurile, pliantele și alte materiale tipărite din aceeași categorie. Competitorii politici au obligația înlăturării, până la data începerii campaniei electorale, a tuturor materialelor de propagandă utilizate până la acel moment și care nu respectă regulile premise de legislația în vigoare”, anunța AEP.
De asemenea, Autoritatea Electorală Permanentă reamintește competitorilor electorali că, în campania electorală, este interzisă folosirea mesajelor sau a sloganurilor discriminatorii, a mesajelor de incitare la ură și intoleranță și a oricăror forme, mijloace, acte și acțiuni de defăimare și învrăjbire religioasă sau etnică.
În același timp, potrivit legii, este interzisă utilizarea vehiculelor inscripționate sau colantate cu sloganuri de campanie sau cu imagini ale candidaților, precum şi cu alte referiri la competitorii electorali, utilizarea vehiculelor care difuzează materiale audio, în mers sau staționar, organizarea de spectacole, serbări, focuri de artificii, utilizarea de bannere, mesh-uri, corturi publicitare, pavilioane publicitare, panouri publicitare mobile, steaguri publicitare, calcane, ecrane publicitare, indicatoare publicitare direcționale, structuri de publicitate autoportante, mijloace de publicitate, panouri publicitare, proiecte publicitare speciale, publicitate luminoasă.

În situația organizării unui al doilea tur de scrutin, campania electorală va începe cel mai târziu în data de 29 noiembrie a.c., ora 00:00, și se va încheia pe 7 decembrie a.c., ora 07:00, aplicându-se aceleași reguli menționate anterior.

Biroul Electoral Central a stabilit, pe 10 octombrie, prin tragere la sorţi, ordinea în care candidaţii vor fi înscrişi pe buletinul de vot la alegerile prezidenţiale, respectiv:
Elena-Valerica Lasconi - Uniunea Salvaţi România;
George-Nicolae Simion - Alianţa pentru Unirea Românilor;
Ion-Marcel Ciolacu - Partidul Social Democrat;
Nicolae-Ionel Ciucă - Partidul Naţional Liberal;
Hunor Kelemen - Uniunea Democrată Maghiară din România;
Mircea-Dan Geoană - candidat independent;
Ana Birchall - candidat independent;
Alexandra-Beatrice Bertalan-Păcuraru - Partidul Alternativa pentru Demnitate Naţională;
Sebastian-Constantin Popescu - Partidul Noua Românie;
Ludovic Orban - Forţa Dreptei;
Călin Georgescu - candidat independent;
Cristian Diaconescu - candidat independent;
Cristian-Vasile Terheş - Partidul Naţional Conservator Român;
Silviu Predoiu - Partidul Liga Acţiunii Naţionale.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță lansarea licitația pentru proiectarea Drumului de Mare Viteză București-Giurgiu. Ofertele sunt așteptate până în decembrie.

Potrivit lui Sorin Grindeanu, Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a stabilit ca termen limită pentru depunerea ofertelor data de 9 decembrie 2024.
Contractul pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate necesar construcției drumului de mare viteză București-Giurgiu are o valoare de 44 milioane lei (fără TVA) și o durată de 18 luni. Finanțare este asigurată din Fonduri Europene nerambursabile.

În cadrul studiului de fezabilitate, proiectantul va analiza în special variantele de traseu, profilul (autostradă sau drum expres) și conexiunea cu alte obiective de investiții.
După ce va fi construit, acest nou drum de mare viteză va face parte din Coridorul de Transport Pan-European 9.

Guvernul a alocat bani pentru Portul Constanța și alte proiecte feroviare și rutiere. În portul constănțean va fi amenajată a doua cale ferată și vor fi electrificate și modernizate două tronsoane feroviare din nordul și vestul țării. De asemenea, se vor face investiții în centura orașului Vaslui.

În primul rând, Guvernul a aprobat finanțarea a două tronsoane feroviare.

„Aprobăm finanțarea a două mari proiecte feroviare deja începute, de peste 320 de kilometri, susținute prin PNRR. Vom avea asigurată o parte din cofinanțare de la Banca Europeană de Investiții, de 600 milioane de euro. Este vorba de electrificarea și reabilitarea liniei Cluj-Oradea-Episcopia Bihor și modernizarea liniei feroviare Caransebeș-Timișoara-Arad.

O investiție foarte importantă va fi realizată în Portul Constanța.
„Continuăm să investim în dezvoltarea Portului Constanța, obiectiv strategic al României. Ținta este transformarea lui într-un hub logistic la Marea Neagră. Finanțăm cu peste 750 de milioane de lei lucrări de reabilitare pentru a asigura un al doilea acces feroviar în Portul Constanța”, a adăugat Ciolacu.

Premierul a mai spus că 500.000 de milioane de lei vor fi alocate variantei de ocolire a orașului Vaslui.
„Menținem ritmul investițiilor în infrastructura rutieră și aprobăm primele fonduri pentru varianta de ocolire Vaslui. Alocăm și peste 500 de milioane de lei ca să reabilităm drumul național Giurgiu-Ghimpați, de 36 de kilometri”, a precizat premierul.

Măsurile au fost adoptate în ședința de Guvern de pe 23 octombrie.