Dalia Birsan

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, anunță că agresorii care încalcă ordinele de protecție vor fi ținuți departe de victime cu ajutorul a 15 mii de brățări electronice. 

 „În sfârșit, ținem pasul cu țările din Occident și intrăm în lumea civilizată în ceea ce privește protecția victimelor violenței domestice. Agresorii care încalcă ordinele de protecție vor fi ținuți departe de victime cu ajutorul a 15 mii de brățări electronice. Doar anul trecut, 69 de persoane au murit în urma agresiunilor și aproape trei mii de ordine de restricție au fost încălcate fără ca nimeni să-i poată opri pe agresori. În calitate de ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse salut și sprijin acest proiect care vine în completarea măsurilor pe care le luăm în centrele pentru victimele violenței domestice", a scris Gabriela Firea, pe Facebook.

 Polițiștii vor putea să-i monitorizeze în timp real pe agresorii cu ordin de protecție. Vor ști la ce distanță se află față de victimă și dacă depășesc limita impusă de autorități. Cei care au de gând să încalce acest ordin de protecție vor fi opriți la timp, înainte să ajungă din nou la violențe, a adăugat Firea.

 

 

 

Prima tranşă de vaccin anti-COVID pentru copiii cu vârste între 5 şi 11 ani va fi livrată în România în perioada 21-25 ianuarie, a informat Ministerul Sănătăţii.

Vor fi distribuite 114.000 de doze la centrele de vaccinare, pentru administrare la copii din grupa de vârstă menţionată.

„În perioada 21- 25 ianuarie 2022 va fi livrată de către producător prima tranşă de vaccin pediatric anti-COVID-19 destinat vaccinării copiilor cu vârste între 5-11 ani. Este vorba despre 114.000 de doze care vor fi distribuite la centrele de vaccinare pentru administrare la copii din grupa de vârstă menţionată”, se arată într-un comunicat de presă.

Reprezentanții platformei RoVaccinare spun că la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani doza de Comirnaty (Pfizer) este mai mică decât cea utilizată la persoanele cu vârsta de peste 12 ani (10 micrograme comparativ cu 30 micrograme), însă, ca şi în cazul celorlalte grupe de vârstă, vaccinul se administrează sub formă de două doze, intramuscular, la un interval de 21 de zile.

Riscul de miocardită la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani este extrem de scăzut, fiind mult sub cel observat pentru categoria 12 – 17 ani.

Doar 12 cazuri de miocardită au fost înregistrate la 8,7 milioane de doze administrate în SUA la această categorie de vârstă. 

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, în ultimele 24 de ore au fost 4.104 cazuri noi de COVID-19. Alte 16 decese au fost raportate de autorități.

„Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 10 ianuarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 4.104 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 16 decese. Nu sunt raportate decese anterioare. Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00”, a anunțat Grupul de Comunicare Strategică.

Începând cu 8 ianuarie 2022, persoanele care merg în spațiul public și poartă mască textilă riscă o amendă de până la 2.500 de lei.„ Este ca și cum nu ar avea mască”, spune ministrul de Interne, Lucian Bode.

Comitetul Național pentru Situații de urgență a decis noi restricții, pentru a limita valul 5 al pandemiei de COVID-19. În spațiile publice pot fi purtate doar măști chirurgicale și FFP2, iar cele textile nu vor mai fi permise.

„Nu au nevoie de indicații, ci de lege. Câtă vreme hotărârea CNSU și Hotărârea de Guvern sunt clare, iar ordinul de ministru vine în completarea celor două, polițișii și jandarmii, cei care verifică respectarea acestor măsuri, trebuie să aibă fundament legea, nu indicațiile ministrului. (…)Este amenda care se aplică pentru portul măștii neconforme, nu am umblat la cuantumul amenzilor”, a declarat ministrul Bode, pentru Digi24.

 

Comitetul Naţional pentru situaţii de Urgenţă propune menţinerea obligativităţii purtării a măştii de protecţie doar tip medical sau FFP2, astfel încât să acopere gura şi nasul, în toate spaţiile publice închise şi deschise.

„Se propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul naţional, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 08.01.2022”, conform hotărârii CNSU.

Pentru preîntâmpinarea afectării activităţii autorităţilor/operatorilor economici deţinători de infrastructuri critice, prin acte administrative ale conducătorilor acestora, să fie dispuse măsuri suplimentare pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2 care să vizeze testarea săptămânală a tuturor angajaţilor, desfăşurarea activităţii în schimburi sau ture cu evitarea contactului între acestea sau utilizarea unor măşti cu un grad mai ridicat de protecţie (FFP2) în zonele aglomerate, mai propune CNSU.

 

Începând cu data de 1 ianuarie 2022, pensionarii cu venituri din pensii și indemnizație socială până la 1.429 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, beneficiază de compensare cu 90% pentru medicamentele din sublista B cuprinsă în Lista de medicamente compensate și gratuite aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 720/2008, a căror valoare  la nivelul prețului de referință/prescripție este de până la 330 lei/lună.

Finanţarea se asigură în proporţie de 50% din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi, respectiv, de 40% prin transferuri de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Sănătăţii. Această decizie face obiectul Hotărârii de Guvern nr.1289/2021, care a fost aprobată de executiv în cadrul ședinței din data de 28 decembrie 2021, în scopul creșterii accesului la medicamentele acordate în ambulatoriu pensionarilor cu venituri mici.

Creșterea plafonului de la 1.299 lei la 1.429 lei/lună inclusiv ține cont de majorarea cu 10% a valorii punctului de pensie începând cu data de 1 ianuarie 2022, precum și de prevederile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 127/2019, cu modificările ulterioare, astfel încât să nu fie afectat accesul pensionarilor la medicamente compensate cu 90%.

Totodată, prin OUG nr. 132/2021 s-a reglementat acordarea, în luna ianuarie a anului 2022, a unui ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 1.000 lei (art. 1), respectiv au valori cuprinse între 1.001 – 1.600 lei inclusiv (art. 2). Ajutorul financiar acordat pensionarilor în luna ianuarie 2022, potrivit OUG nr. 132/2021, nu reprezintă venit din pensie sau din indemnizație socială, acesta suportându-se de la bugetul de stat, astfel că nu va fi luat în calcul la stabilirea plafonului de 1.429 lei/lună inclusiv până la care pot fi eliberate prescripții medicale în cadrul Programului social al guvernului de compensare cu 90%.

La solicitarea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, casele de asigurări din subordine vor informa toți furnizorii cu care se află în contract și care eliberează prescripții medicale în conformitate cu prevederile Contractului-cadru (HG nr.186/2021) despre modul de aplicare a prevederilor legale.

 

Elevii de gimnaziu și de liceu revin la cursuri de luni, 3 ianuarie, după vacanța de Crăciun. Elevii din cliclul primar și copiii de grădiniță revin la cursuri din 10 ianuarie. 

Anul școlar 2021 - 2022 a început la data de 1 septembrie 2021 și se structurează pe două semestre (34 de săptămâni), după cum urmează:

Semestrul I: 14 săptămâni de cursuri: 13 septembrie 2021 - 14 ianuarie 2022

Semestrul al II-lea: 20 săptămâni de cursuri: 17 ianuarie 2022 - 10 iunie 2022

Vacanțele elevilor și preșcolarilor sunt programate astfel, după modificările anunțate:

Vacanța de iarnă 2022:
  • pentru preșcolari și elevii din ciclul primar: 23 decembrie 2021 - 9 ianuarie 2022;
  • pentru elevii de gimnaziu, liceu, postliceală: 23 decembrie 2021 - 3 ianuarie 2022
Vacanța de primăvară 2022:
  • 15 aprilie 2022 - 1 mai 2022;
Vacanța de vară 2022:
  • 11 iunie 2022 - până la data din septembrie 2022 la care vor începe cursurile anului școlar 2022 – 2022
  • weekend prelungit 22-24 ianuarie)
  • 1 iunie (miercuri)

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că face demersuri pentru a aduce la timp medicamente pentru valul 5, inclusiv antiviralul Paxlovid, produs de Pfizer și aprobat recent în Statele Unite.

Alexandru Rafila despre măsurile pentru valul 5:
 
  • Sistemul de sănătate a a fost depăşit ca resurse în valul 4. Am avut cea mai mare mortalitate din UE - 3% din pacienţii infectaţi în România au murit. Au fost afectate persoanele cu alte patologii care au avut acces limitat sau nu au avut acces la servicii medicale. Ne dorim ca acest lucru să nu se mai întâmple.
  • Trebuie să găsim o soluție pentru a revitaliza campania de vaccinare, inclusiv prin implicarea profesioniștilor de sănătate.
  • Am adoptat actul normativ ce prevede extinderea testării în cabinetele medicilor de familie.
  • Din păcate, o măsură care să încetinească transmiterea - certificatul COVID - noi am pregătit această măsură dar nu a fost adoptată. Rămâne de văzut dacă în perioada următoare va exista o decizie politică pentru adoptarea ei.
  • Dorim să evităm un lockdown care ar afecta foarte tare viața economică și dorim să evităm închiderea școlilor.
  • Ne dorim reducerea numărului de decese în valul 5.
  • Ministerul Sănătății face demersuri pentru a aduce la timp medicamente pentru valul 5, inclusiv antiviralul Paxlovid, produs de Pfizer și aprobat recent în Statele Unite.
  • Sunt adeptul măsurilor preventive în locul celor care duc la blocarea activităților.

Românii vor avea, anul viitor, 15 zile libere legale, conform Codului Muncii, dar nouă vor fi în timpul săptămânii, faţă de şapte în 2021 şi 11 în 2020.

Zilele libere legale în 2022 sunt:

  • 1 şi 2 ianuarie (prima şi a doua zi de Anul Nou) – sâmbătă şi duminică;
  • 24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române) – luni;
  • 22 aprilie (Vinerea Mare):
  • 24 şi 25 aprilie (Paştele ortodox) – duminică şi luni;
  • 1 mai (Ziua Muncii) – duminică;
  • 1 iunie (Ziua Copilului) – miercuri:
  • 12 şi 13 iunie (prima şi a doua zi de Rusalii) – duminică şi luni;
  • 15 august (Adormirea Maicii Domnului) – luni
  • 30 noiembrie (Sfântul Andrei) – miercuri;
  • 1 decembrie (Ziua Naţională a României) – joi;
  • 25 şi 26 decembrie (prima şi a doua zi de Crăciun) – duminică şi luni.

 

În cadrul desfășurării și finalizării programelor de studii universitare, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați promovează principiile corecte ale deontologiei și eticii în cercetarea științifică, pentru formarea, dezvoltarea şi motivarea resursei umane, punând accent deosebit pe consolidarea integrității academice, definite drept asumare a răspunderii pentru calitatea activităților academice desfășurate, onestitate în munca realizată și respect pentru comunitatea intelectuală.

Strategia de prevenire și combatere a fenomenului de plagiat în Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați se constituie într-un instrument specific de implementare, prin care se stabilesc obiectivele și strategiile proprii, precum și direcțiile principale de acțiune, reprezentând un cadru de acţiune pentru toţi membrii comunității academice și de cercetare din universitatea gălățeană.

Strategia de prevenire și combatere a fenomenului de plagiat 2022-2030 a fost publicată la următorul link:

https://www.ugal.ro/informatii/informatii-publice/hotarari/hotarari-consiliul-de-administratie/92-hotarari-ca-2021/9929-hotararea-nr-138-20-decembrie-2021