Premierul Nicolae Ciucă a declarat la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, că este timpul ca NATO să treacă de la prezență înaintată la apărare înaintată pe flancul estic în contextul invaziei militare a Rusiei în Ucraina, avertizând că trebuie să fim pregătiți pentru posibilitatea ca războiul din Ucraina să fie unul de durată.
Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a anunţat că aproape 47.000 de copii din sistemul de protecție specială, inclusiv copii cu dizabilități, vor beneficia de măsurile reunite în pachetul “Sprijin pentru România”.
Gabriela Firea spune că se majorează sumele acordate de către stat pentru creşterea şi îngrijirea acestor copii care au rămas la fel din anul 2014.
”Un ajutor mai însemnat vine de Guvernul României: majorăm toate sumelor pe care statul le plăteşte pentru creşterea acestor copii din centrele sociale. Majorăm alocaţia zilnică de hrană de la 12 lei/zi la 16 lei/zi, pentru copiii până în 3 ani, protejaţi în centre, şi pentru copiii din centrele de zi. Majorăm alocaţia zilnică de hrană de la 16,6 lei/zi la 22 lei/zi, pentru copiii între 3 şi 26 de ani, aflaţi în centre de protecţie. Mărim de 5 ori, până la 150 de lei/lună, suma pentru nevoile personale ale copiilor din centre. Sunt banii de buzunar pe care copiii îi primesc în familii, pentru un suc sau ceva doar al lor. Pentru copiii din centre, statul reprezintă familia”, a declarat Gabriela Firea.
Totodată, sumele acordate de stat pentru îmbrăcămintea, încălţămintea, jucăriile, rechizitele sau obiecte de igienă fiecărui copil din sistemul de protecţie cresc cu aproape 60%. Până acum, pentru un copil între 7 şi 14 ani suma anuală era 611 lei. După majorare, pentru acelaşi copil statul plăteşte 968 de lei/an.
„Se majorează cu peste 40% alocaţia lunară de plasament a copiilor, inclusiv a celor cu dizabilităţi. Pentru un copil aflat în plasament, statul plăteşte acum 630 de lei, iar după majorare suma ajunge la 900 de lei lunar. Pentru un copil cu dizabilităţi, alocaţia se măreşte la 1350 de lei lunar. Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse are deja în lucru proiectul de hotărâre, iar în zilele următoare va intra pe circuitul de avizare”, a adăugat ministrul Familiei.
Primăria municipiului Galați informează că în perioada 14.04.2022 - 22.04.2022 se va realiza etapa I din Planul de Acțiune D.D.D. (deratizare, dezinsecție, dezinfecție), prin intermediul Serviciului Public Ecosal. Astfel, în data de 14.04.2022 se va interveni aerian cu larvicid biologic destinat combaterii larvelor de țânțari (Vectobac WG).
În zilele de 19.04.2022, 20.04.2022 și 21.04.2022 se va interveni la sol în vederea combaterii insectelor zburătoare și a căpușelor din parcuri, Faleza superioară/inferioară, grădini și locuri de joacă, utilizându-se substanța K-othrine EC 84 (insecticid piretroid concentrat împotriva insectelor zburătoare și târâtoare).
Apicultorii și sericicultorii de pe raza municipiului Galați sunt rugați să ia toate măsurile de protecție necesare pentru familiile de albine și viermi de mătase în scopul evitării contactului cu substanțele insecticide distribuite în toate zonele verzi ale domeniului public. Programul poate suferi modificări sau poate fi decalat în funcție de condițiile meteo.
România este interesată să importe LNG (Liquefied Natural Gas, n.r.) din Israel, via Egipt, pentru a valorifica toate oportunităţile pentru consolidarea propriei securităţi energetice, conform ministrului Energiei, Virgil Popescu.
„Întărirea relaţiilor bilaterale dintre România şi Israel, în mod special în domeniul energiei, este un deziderat important de atins. În aceste zile împreună cu Cosmin Ghiţă - CEO SNN, Bogdan Badea - CEO Hidroelectrica, Aristotel Jude - CEO Romgaz şi Răzvan Popescu CFO Romgaz facem o vizită de lucru în Israel. Vizăm cooperare pe un larg palier în sectorul energetic: gaze, energie electrică, RES şi alte tehnologii.
Am avut un dialog foarte bun cu reprezentanţii companiei NewMed Energy, compania grupului Delek, care exploatează cel mai mare zăcământ offshore de gaz din Israel. Le-am transmis că suntem interesaţi de diversificarea surselor de aprovizionare şi putem importa LNG, din Israel, via Egipt. Trebuie să valorificăm toate oportunităţile pentru întărirea securităţii energetice a României”, a scris ministrul Energiei, pe Facebook.
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit la Palatul Victoria, cu Adina Vălean, comisarul european pentru transporturi. Pe agendă s-au aflat dezvoltarea infrastructurii de transport din România, respectiv impactul crizei din Ucraina.
Cei doi oficiali au trecut succint în revistă măsurile europene în sectorul transporturilor pe fondul actualei crize, iar premierul României a evidențiat sprijinul solidar și consistent al autorităților și al societății civile în asigurarea cu operativitate a serviciilor gratuite de transport în ajutorul refugiaților. Comisarul european Vălean a arătat că toate eforturile României sunt remarcate și apreciate la Bruxelles.
Cei doi oficiali au agreat o cooperare strânsă pentru facilitarea transportului de mărfuri din Ucraina și Republica Moldova prin utilizarea infrastructurii rutiere, feroviare și portuare a pentru a fi realizate exporturile de cereale din Ucraina, conform contractelor existente, dată fiind importanța acestora inclusiv din perspectiva securității alimentare a unor state terțe, precum cele din Africa.
În cadrul schimbului de opinii a fost subliniată importanța consolidării infrastructurii de transporturi în caz de criză majoră, având în vedere contribuția semnificativă a acestui sector la o redresare accelerată a economiei.
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a reafirmat angajamentul ferm al Guvernului privind investițiile în dezvoltarea infrastructurii naționale de transport. A exprimat aprecieri pentru inițiativa lansată de comisarul Vălean privind constituirea unui grup de lucru dedicat identificării de soluții pentru creșterea absorbției fondurilor europene de către România în ceea ce privește proiectele de infrastructură de transport.
Premierul Ciucă a arătat că circumstanțele actuale necesită o mai mare flexibilitate în aplicare unor reguli care pot afecta transportatorii. Referindu-se la implicațiile pachetului legislativ european Fit for 55 asupra domeniului transporturilor, prim-ministrul României a subliniat că atingerea obiectivelor de decarbonare în sectorul transporturilor este o sarcină tot mai complexă într-un sector afectat de multiple crize și care ar trebui să poată crește pentru a avea capacitatea de finanțare a tranziției ecologice.
Portul Constanţa a devenit cel mai important port la Marea Neagră, anunță ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu.
"Fluxul de mărfuri transportate a crescut constant de la declanşarea conflictului din Ucraina, iar România are şansa de a valorifica inclusiv potenţialul feroviar al portului. Am abordat această oportunitate în discuţiile dintre delegaţia română condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi delegaţia americană condusă de Kevin McCarthy, liderul minorităţii Republicane din Camera Reprezentanţilor", a scris ministrul, pe Facebook.
În circumstanţele actuale, consolidarea conectivităţii dintre nordul şi sudul Flancului Estic al NATO reprezintă un element critic în fortificarea poziţiei aliate de apărare.
"Ne dorim să cooperăm strâns pentru a avansa implementarea proiectelor prioritare de infrastructură, de interes comun şi de importanţă strategică, în special Rail2Sea (calea ferată între Portul Constanţa şi portul polonez Gdansk) şi Via Carpathia. Foarte important pentru România este să avanseze implementarea Rail2Sea şi Via Carpathia, cu implicarea financiară a SUA, inclusiv ca şi contrapondere la încercările Rusiei şi Chinei de a-şi spori influenţa politică şi economică prin investiţii în infrastructura critică", a transmis Grindeanu.
Pe data de 11.04.2022, între orele 13.00- 17.00, trecerea cu bacul se va efectua cu un bac mare și un bac mic. Se alimentează nava Oltisoru 2 cu combustibil.
Eurparlamentarul Dacian Cioloș a vizitat hub-ul de sortare a ajutoarelor de la Cernăuți care pleacă și spre zonele de conflict. El a discutat cu responsabilii ucraineni cum poate fi îmbunătățit sprijinul acordat celor afectați de război.
”Sunt la Cernăuți, unde împreună cu Serghei Osachuk, guvernatorul regiunii, care în această perioadă de război este și comandantul militar al regiunii, și Bohdan Ivanovici, viceguvernator care se ocupă de ajutorul dat refugiaților, încerc să aflu care sunt acum nevoile cele mai mari ale vecinilor noștri și cum putem să-i ajutăm mai eficient.
Din discuția foarte utilă am înțeles cum trebuie gestionat mai bine sprijinul pentru refugiații din interiorul Ucrainei, dar și cum putem pregăti perioada de reconstruire postconflict, care trebuie să coincidă cu începerea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE”, a scris Cioloș pe Facebook.
Consiliul Județean Galați a obținut fondurile necesare pentru a construi un pavilion nou pentru secția de Pediatrie a Spitalului Orășenesc din Târgu Bujor, în cadrul unei investiții cu fonduri europene de 926.140 de euro. Fondurile sunt asigurate prin Programul Operațional Comun România – Republica Moldova 2014-2020.
“Este o investiție extrem de importantă, absolut necesară pentru această unitate medicală. În acest moment, secția de Pediatrie funcționează într-un spațiu total insuficient. Noul proiect va crea condiții moderne de spitalizare pentru cei mici și părinții lor, iar suprafața secției va crește de cel puțin șase ori. Se vor amenaja rezerve speciale mamă-copil, paturi pentru părinți, spații de joacă, o zonă pentru activități școlare și vor fi reconfigurate circuitele medicale.
Mai mult, noua clădire va avea sală de mese și un spațiu special pentru hrănirea nou-născuților”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Noul pavilion va avea 25 paturi, cabinet de consultaţii, sală de aşteptare, sală de tratamente şi investigaţii speciale, spaţiu de lucru pentru asistenţi medicali-post de supraveghere, vestiare și spaţii de depozitare. De asemenea, noua clădirea va avea un sistem de ventilație modern și sistem de supraveghere.
Toate spațiile vor fi dotate cu mobilierul și echipamentele necesare pentru buna lor funcționare. În acest moment, licitația pentru desemnarea unui constructor este în plină desfășurare, partea de proiectare fiind deja realizată.
Spitalul Orăşenesc Târgul Bujor este singura unitate medicală din nord-estul județului Galați, deservind peste 60.000 de oameni.
Președinta Social-Democraților din Parlamentul European, Iratxe García Pérez, va fi prezentă în București duminică și luni. Împreună cu liderul delegației române din cadrul Grupului S&D, Dan Nica, aceasta va merge în Republica Moldova. Cei doi vor avea o serie de întâlniri și vor vizita un centru de primire a refugiaților.
Luni, 11 aprilie, Iratxe García va avea întâlniri cu o serie de miniștri, alături de Ion Marcel Ciolacu, liderul PSD și Președintele Camerei Deputaților din Parlamentul României. Apoi, împreună cu Dan Nica, va vizita portul Isaccea, unde mii de refugiați ucraineni au ajuns în ultimele săptămâni. Ulterior, delegația va merge la Galați, pentru o întâlnire cu autoritățile locale și o vizită la centrul de primire a refugiaților.
Marți, 12 aprilie, Iratxe García și Dan Nica vor merge la Chișinău, Republica Moldova, unde se vor întâlni cu Natalia Gavriliță, prim-ministrul Republicii Moldova, cu Igor Grosu, președintele Parlamentului și cu Maia Sandu, președinta Republicii. Miercuri, delegația va vizita un centru de primire a refugiaților lângă Chișinău.
Iratxe García a declarat:„Nu pot decât să laud generozitatea de care au dat dovadă oamenii și autoritățile, atât în România, cât și în Republica Moldova. Uniunea Europeană are datoria de a oferi sprijin acestor țări vecine cu Ucraina, care îi ajută pe cei care sunt nevoiți să fugă din fața războiului. Pentru statele membre UE trebuie implementat un sistem de solidaritate care să includă o distribuție atât a poverii economice, cât și a refugiaților. În cazul statelor vecine, cele al căror viitor este în Uniunea Europeană, precum Republica Moldova, trebuie să dăm dovadă de angajament și solidaritate. Pe această cale, săptămâna viitoare vreau să transmit mesajul nostru de sprijin și solidaritate prietenilor noștri din Chișinău. De asemenea, vom discuta și despre cele mai bune modalități de cooperare.”
Dan Nica a declarat: „Implicarea României în sprijinul refugiaților ucraineni înseamnă nu doar implicare și umanitate, ci și mulți bani cheltuiți. Efectiv România este în prima linie de apărare a democrației, dar și în prima linie de adăpost a celor care fug din calea morții și a distrugerii. România este solidară cu cei neajutorați, dar are nevoie de manifestarea solidarității europene. Împreună cu președinta Social-Democraților europeni vom merge să vedem pe teren care sunt nevoile atât pentru refugiații ucrainieni cât și pentru cetățenii României și ai Moldovei. Europa are o responsabilitate comună de a veni în ajutor tuturor celor afectați și de a prevede un plan de ajutor economic special pentru țările cele mai afectate de această cri