Investițiile în infrastructura sportivă, importante pentru Executiv Recomandat

Ion Adamescu Marți, 30 Aprilie 2024 0

Guvernul a aprobat, marţi, două proiecte majore în domeniul sportului - stadioanele "Gheorghe Hagi" la Constanţa şi "Nicolae Dobrin" la Piteşti - prin care îi onorează pe cei doi mari sportivi ai ţării, a anunţat premierul Marcel Ciolacu.
Conform unui comunicat al Primăriei Constanţa, de exemplu, în cel mai scurt timp va fi semnat contractul pentru execuţia lucrărilor la stadionul "Gheorghe Hagi".
"Proiectul este realizat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii şi are valoarea de 379.000.000 lei fără TVA, fiind şi cofinanţat de la bugetul local în cuantum de 52.461.127, 96 lei fără TVA", se arată în comunicat.
La finalizarea lucrărilor, Constanţa va avea o arenă ultramodernă, cu o capacitate de 18.000 de locuri şi va include şi un teren de antrenament pentru fotbal şi atletism (pistă cu 6 culoare), cu o tribună de circa 1.000 de locuri.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.