Au început lucrările la cea mai importantă structură a Drumului Expres Brăila-Galați, respectiv podul peste Siret.
„În șantierul Drumului Expres Brăila-Galați, a început execuția lucrărilor la cea mai mare lucrare de artă pe care o avem în construcție, după podul de la Brăila, și anume la o super-structura mai lungă de 1,7 km, care include viaducte peste complexul feroviar și digul de protecție, dar mai ales un pod hobanat peste Râul Siret cu o deschidere centrală de 130 de metri și două secundare de câte 80 m. Au fost deja forați, armați și turnați 65/900 piloți și estimăm ca până la sfârșitul lunii iulie a acestui an să se finalizeze această etapă aferentă lucrărilor de artă peste râul Siret”, a transmis Scrioșteanu, pe Facebook.
Potrivit secretarului de stat, proiectul cuprinde următoarele structuri: viaductul de acces de pe malul drept (896, 42 ml); podul peste râul Siret (307,75 ml); viaductul de acces de pe malul stâng (447,91 ml); pasaj peste complexul de cale ferată (139,14 ml).
Pentru acest tip de lucrare, antreprenorul are cinci instalații de foraj mobilizate, urmând ca în perioada următoare să mărească numărul acestora cu încă două.
Drumul Expres Brăila-Galați are o lungime de 10,767 km. Va avea două benzi de circulație, pe fiecare sens, trei poduri, două viaducte și un pasaj. Pornește din drumul de legătură brăilean al podului peste Dunăre și se încheie la intersecția cu DN2B, în zona Movileni.
„Drumul Expres Brăila – Galați va fi o alternativă viabilă pentru traficul greu de pe DN22B, va asigura o conexiune rapidă între cele două orașe, dar și cu podul suspendat peste Dunăre de la Brăila.”, a mai precizat oficialul din Transporturi.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display