Sute de kilograme de pește și icre confiscate de polițiștii gălățeni Recomandat

Patru persoane s-au ales cu dosar penal, iar sute de kilograme de pește și icre au confiscate în urma raziilor făcute în ultima săptămână de Poliția Transporturi din Galați.

Polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Galați – Biroul de Poliție Transporturi Navale Galați au acționat pe linia combaterii infracțiunilor de braconaj piscicol, transportului, colectării și comercializării de pește și produse din pește.

În cadrul activităților desfășurate au fost depistate, în flagrant delict, patru persoane care transportau și ofereau spre vânzare, fără documente legale, 500 de kg de pește de diferite specii (crap, șalău, știucă), 36 de kg de icre de pește și 800 de țigarete, fără timbru de acciză a statului român, toate cele enumerate fiind estimate la 33.000 de lei.

„Întreaga cantitate de pește menționată mai sus, precum și cele 36 de kg de icre, au fost ridicate, în vederea confiscării, fiind predate unei societăți comerciale de profil și au fost  întocmite patru dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui şi altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit ori produselor din peste, faptă prevăzută și pedepsită de art. 64 litera h din O.U.G. nr. 23/2008”, a transmis Poliția Galați.

Cercetările vor fi continuate de polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Transporturi Navale Galați, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Cele mai citite

Error: No articles to display