Mii de consumatori gălățeni vor rămâne fără apă timp de 16 ore. Oprirea furnizării este necesară pentru o lucrare la infrastructura de apă care se va executa pe strada Eroilor.
„Societatea APA CANAL S.A. Galați aduce la cunoștință că în data de 23.02.2023 se vor executa lucrări de cuplare rețea provizorat str. Eroilor – Aleea Trandafirilor. Lucrările se execută în cadrul obiectivului de investiții al Primăriei municipiului Galați „Reabilitare rețea apă str. Domnească tronson str. Eroilor – str. Gării”, executant fiind societatea Dreams Riviera SRL”, anunță Apă Canal.
Lucrările programate vor conduce la sistarea apei între orele 08.00 – 24.00 pentru consumatorii din str. Domnească tronson str. Eroilor – str. Gării: blocurile de la Parfumul Teilor: A, B, C, C1, D, E, bloc A1, bloc Miorița, sediul cotidianului „Viața Liberă”, abonații casnici din str. Domnească 52-82 și 53-83, bloc Aleea Trandafirilor nr. 7, bloc TC, agenți economici: restaurantele Corso, Infinity, Damasc, Sidney; magazine alimentare aferente complexului Parfumul Teilor, bloc Cristal, consumatorii din str. Eroilor, tronson str. Domnească – str. Bălcescu
Afectate vor fi instituțiile publice: Primăria Galați, Teatrul Dramatic, Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, Consiliul Județean, ISU, Camera de Comerț
„Societatea Apa Canal SA Galați asigură numai asistența tehnică pe parcursul lucrărilor, execută manevrele specifice de golire/umplere rețea, închidere și deschidere vane, precum și spălarea rețelei de distribuție la finalizarea lucrărilor executate de către constructor. Pentru situații deosebite, societatea va pune la dispoziție cisterna cu apă, cererile putând fi făcute la Dispeceratul societătii noastre, la numerele de telefon 0236/463294 și 0236/473380 int.133. Ne cerem scuze față de consumatorii afectați de sistarea apei potabile, mulțumim pentru înțelegere și îi asigurăm că echipele care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea acestora și reluarea furnizării apei potabile într-un interval cât mai scurt de timp”, a transmis Apă Canal.