Când va fi aprins iluminatul de sărbători în Galați Recomandat

În perioada 30 noiembrie-4 decembrie 2022, va avea loc în Grădina Publică „Târgul de Sfântul Apostol Andrei”. În cadrul acestuia, vor fi prezenți meșteri populari din diferite zone ale țării, vor avea loc spectacole de muzică populară în fiecare seară, iar un moment important va fi aprinderea oficială a iluminatului festiv, miercuri, 30 noiembrie, la ora 17.30.

Atmosfera tradiţională românească va fi întreținută de 35 de artizani şi meşteri populari specializaţi în domeniul olăritului, confecționării iilor, a lumânărilor, a lânii împâslite, aranjamente florale, pictură naivă, pielărie şi cojocărie, cioplirea lemnului, sculptura icoanelor, accesorii şi costume populare.

Evenimentul, organizat de Primăria municipiului Galați, cu sprijinul Consiliului Județean Galați, este prilejuit de sărbătoarea închinată ocrotitorului orașului și totodată marchează trecerea către sezonul sărbătorilor de iarnă.

Programul de spectacole va fi următorul:

Miercuri, 30 noiembrie 2022

17.00 – 17.50 Concert susținut de elevi ai Școlii de canto „Theo Music Academy” Galați:  

Antonia Anton, Andreea Radu, Diana Iancu, Selena Lupu, Ana Onofrei, Eliza Irimia, George Constantinescu, Liviu Satmare;

17.30 –  Aprinderea oficială a iluminatului festiv;

18.30 – 19.30 Ansamblul Folcloric „Doina Covurluiului”;

 Ansamblul de dans popular „Dor de tei”; Soliști: Georgiana Chiper, Sorina Caranfil, Mirela Lepădatu;

19.30 – 20.15 Invitat special: Valentin Sanfira.

Joi, 1 decembrie 2022

18.00 - 19.15  Ansamblul Folcloric „Doina Covurluiului”;

 Soliști: Aurică Totolici, Mandola Munteanu, Marieta Ion, Lucian Vintilescu;

19.15 – 20.00 Invitat special: Laura Lavric.

Vineri, 2 decembrie 2022

18.00 – 19.15 Ansamblul Folcloric „Doina Covurluiului”;

 Soliști: Grigoraș Moisă, Mihaela Ursu, Ana-Maria Budescu, Cristian Ciaușu;

19.15 – 20.00 Invitat special: Viorica Macovei.

Sâmbătă, 3 decembrie 2022

18.00 – 19.15 Ansamblul Folcloric „Doina Covurluiului”;

 Participă: Sorina Caranfil, Georgiana Chiper, Mirela Lepădatu;

19.15 – 20.00 Invitat special: Veta Biriș.

Duminică, 4 decembrie 2022

18.00 – 19.15 Ansamblul Folcloric „Doina Covurluiului”;

 Participă: „Gemenele Maramureșului” – Suzana și Daciana Vlad, Lucian  

 Vintilescu, Leonard Petcu;

19.15 – 20.00 Invitat special: Adriana Ochișanu.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.