Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a făcut o vizită în județul Alba, a mers la Casa Memorială „Avram Iancu” pentru „a aduce un omagiu eroului național”.
„Nu puteam veni în Țara Moților fără a aduce un omagiu eroului național Avram Iancu, un înaintaș iubit de toți românii, dar mai ales de românii transilvăneni. Personalitate cu rol proeminent în istoria țării noastre, intelectual condus de patriotism, a fost în același timp un om al acțiunii, care și-a pus faptele și talentul de avocat în slujba poporului și a idealului de unire. România de astăzi nu ar fi fost posibilă fără curajul, fără implicarea și eroismul unor astfel de oameni. Tocmai de aceea poporul nu l-a uitat, îi păstrează vie amintirea și-l comemorează în fiecare an”, a scris Ciucă pe Facebook.
Premierul a depus cu acest prilej, în sunet de tulnic, o coroană de flori albe la bustul lui Avram Iancu amplasat în curtea complexului muzeal.
„Eroul național transilvănean rămâne un model care trebuie făcut cunoscut și generațiilor viitoare. Din aceste considerente, 2024, când se vor împlini 200 de ani de la nașterea marelui revoluționar pașoptist, va fi dedicat eroului național Avram Iancu. Merită respectul urmașilor săi pentru idealurile pentru care a luptat și, mai ales, pentru că și-a câștigat locul în inimile tuturor românilor prin acțiunile sale. Tinerii de astăzi au nevoie de modele inspiraționale și trebuie să știe că țara noastră este astăzi un stat european modern datorită marilor oameni de stat care și-au iubit țara”, a mai spus Nicolae Ciucă.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.