Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați- Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Galați, au efectuat pe 12 iulie o acțiune operativă, pe linia combaterii traficului de droguri de mare risc.
„Astfel, a fost realizată o acțiune de prindere în flagrant delict, în municipiul Galați, a unui bărbat, în momentul când ar fi comercializat aproximativ 5 grame de amfetamină. După finalizarea acestei acțiuni, au fost efectuate 7 percheziții domiciliare, în județele Galați, Brăila și Dâmbovița, la locuințele unor persoane bănuite de deținere de droguri de mare risc. Au fost ridicate 7 kg. de amfetamină și 5 grame de cannabis, 3 telefoane mobile, precum și 11.000 de lei. În urma probatoriului administrat, 2 bărbați, cu vârstele de 41 și 46 ani, din Galați, au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță”, a anunțat IPJ Galați.
Aceștia au fost conduși și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați.
La data de 13 iulie, în urma sesizării judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Galați, a fost dispusă arestarea preventivă a celor două persoane, pentru 30 de zile.
La acțiune au participat polițiștii I.P.J. Galați - Serviciul Criminalistic, S.C.C.O. Dâmboviţa și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.