Vitamina C este denumirea sub care este cunoscut acidul ascorbic. Se găseşte în numeroase alimente şi este totodată vândută ca supliment alimentar. Este un nutrient esenţial care contribuie la producerea unor neurotransmiţători şi repară ţesuturi. Compusul a fost descoperit în 1912, iar după 16 ani a fost izolat, urmând ca apoi, în 1933, să devină prima vitamină produsă în mod chimic.
Cea mai cunoscută proprietate a vitaminei C este capacitatea sa de a ne feri de răceli, însă există numeroase alte beneficii asociate: reduce tensiunea arterială, contribuie la sănătatea pielii întrucât o protejează de deteriorările oxidative provocate de expunerea zilnică la poluare, căldură şi lumină.
Este benefică pentru sistemul imunitar, pentru sănătatea mintală, dar şi pentru piele. Vitamina C este considerată unul dintre cei mai importanţi nutrienţi oferiţi de alimentaţie.
Morcovul, o legumă rădăcinoasă omniprezentă în alimentaţia oamenilor, dar şi hrana preferată a iepurilor, cu beneficii extraordinare pentru vedere şi ingredientul principal ale uneia dintre cele mai grozave prăjituri inventate vreodată, este celebrat pe 4 aprilie cu prilejul #InternationalCarrotDay.
Are originile în Asia Centrală. De-a lungul a mii de ani de cultivare atentă, a fost obţinută în cele din urmă varietatea pe care o cunoaştem cu toţii astăzi, de un portocaliu strălucitor, cu un gust uşor dulceag, baza atâtor reţete delicioase, de la tocăniţe bogate şi savuroase la prăjituri dulci şi bomboane.
Ziua internaţională a morcovului a fost înfiinţată în 2003. Până în 2012, celebrările prilejuite de Ziua internaţională a morcovului au ajuns în numeroase ţări de pe diferite continente, printre care Franţa, Suedia, Italia, Rusia, Japonia, Australia şi Marea Britanie.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display