Peste 3800 de medici familie au încheiat contracte pentru testarea în cabinete pentru depistarea COVID-19 la toți pacienții care se încadrează în definițiile de caz ale INSP.
Lista cabinetelor de medicină de familie care vor efectua testări, având încheiate contracte cu casele de asigurări de sănătate, postată pe pagina de web a Ministerului Sănătăţii, www.ms.ro., este în dinamică, se precizează într-o informare transmisă de minister.
"Ministrul Sănătăţii, prof. dr. Alexandru Rafila consideră că testarea la medicul de familie reprezintă soluţia pentru accesul facil al bolnavilor la diagnostic rapid, evaluare şi monitorizare. Ministrul Sănătăţii mulţumeşte medicilor de familie pentru implicare şi îi încurajează să participe în număr cât mai mare la efortul naţional de control al pandemiei şi de reducere a numărului de cazuri grave şi de decese, care se poate realiza numai prin solidaritate şi profesionalism", precizează MS, într-un comunicat de presă.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.