Examenul de Bacalaureat 2021 începe luni cu proba de română, subiectele fiind deschise la ora 9:00. Pentru susţinerea probelor scrise s-au înscris 133.663 de candidaţi, dintre care 114.137 de candidaţi din promoţia curentă, respectiv 19.526 de candidaţi din promoţiile anterioare. În Capitală vor susţine probele scrise ale examenului de Bacalaureat peste 15.300 de candidaţi.
Candidații vor avea acces în sala de examen în intervalul 7:30 - 8:30, pe baza actului de identitate, urmând ca la ora 9:00 să primească subiectele la română la BAC 2021. Din momentul distribuirii subiectelor, niciun candidat nu mai poate intra în sala în care se desfășoară examenul de bacalaureat.
Elevii vor primi coli tipizate și ciorne marcate cu stampila "Bacalaureat 2021 - C.E." atâtea câte au nevoie, iar în timpul probelor scrise le este interzis să comunice cu ceilalți candidați sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe cu colegii foi din lucrare, ciorne, notite sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor la română la BAC 2021.
Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat. Pentru elaborarea lucrării scrise și rezolvarea subiectelor la română la bacalaureat 2021 se va folosi numai cerneala sau pasta de culoare albastră.
Potrivit
ghidului Ministerul Educației pentru examenul de bacalaureat 2021, dacă elevii vor să corecteze o greșeală, trebuie să taie fiecare rând din pasajul greșit cu o linie orizontală. La expirarea celor trei ore acordate, se predă lucrarea cu subiectele la română rezolvate până la acel moment, fiind interzisă depășirea timpului stabilit. Trei candidați rămân în sală până la predarea ultimei lucrari.
Elevii nu pot avea, în sala de examen, asupra lor, în penar sau în bancă, orice fel de lucrări: manuale, cărți, dicționare, culegeri, formulare, memoratoare, notițe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidați etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor la BAC 2021. De asemenea, în sala de examen, este interzis să aibă, în penar sau în bancă, telefoane mobile, căști audio, precum și orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare/care permite conectarea la internet/la rețele de socializare, ce ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor primite la bacalaureat.
Cei surprinşi în aceste situaţii vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept urmare, aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni.
Toate sălile de examen au în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio.