Starea de urgență ar putea fi prelungită! Recomandat

Ionel Dancă, șeful Cancelariei prim-ministrului Ludovic Orban:

„În momentul în care vom constata, potrivit evoluției epidemiologice, care este planul cel mai adecvat la nivelul de risc pe care îl are societatea, se vor lua măsurile necesare”.

„Important este ca oamenii să înțeleagă două aspecte esențiale pentru a face față acestor provocări. Până acum, România a reușit să gestioneze la un nivel rezonabil această criză, atât prin implicarea autorităților, care au luat măsuri încă de la primele semne, dar mai ales datorită modului în care oamenii au înțeles să respecte restricțiile pentru a limita răspândirea infecțiilor cu coronavirus. Gradul de conformare voluntară la aceste reguli și restricții a fost unul esențial.

În continuare această înțelegere a românilor, că prin respectarea regulamentelor, recomandărilor, restricțiilor care vor fi se protejează pe ei înșiși și pe cei dragi lor de acest risc, este elementul esențial pentru a face față”, a mai subliniat Dancă, vineri la digi24.

O decizie în privința relaxării restricțiilor și implicit a ridicării stării de urgență nu este luată încă, iar următoarele trei săptămâni vor fi cruciale, urmând ca apoi, Guvernul și președintele Klaus Iohannis să hotărască ce e de făcut.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Cele mai citite

Error: No articles to display