Prima elevă de la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare”, admisă la cea mai prestigioasă instituție din SUA Recomandat

Eleva plutonier major Miruna Gabriela Duracu este prima elevă de la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” admisă la cea mai prestigioasă instituție de învățământ militar din Statele Unite ale Americii - Academia Militară „West Point”.

Ambițioasă, perfecționistă și determinată, Miruna a reușit să răzbată într-o competiție destul de dură și să își depășească toate limitele în cursa pentru singurul loc alocat pentru România. S-a antrenat în fiecare zi, și-a perfecționat abilitățile de comunicare în limba engleză și a luptat până în ultimul moment pentru a demonstra că poate trece peste toate probele eliminatorii din această competiție.

Adolescenta în uniformă militară reprezintă un exemplu demn de a fi urmat. Ea a fost admisă în colegiul militar printre primii elevi, cu media 9,80, iar pe parcursul celor patru ani de liceu s-a menținut pe aceeași linie de excepție în ceea ce privește rezultatele școlare. A reușit să îmbine înclinația către sport, abilitățile de lider și performanțele școlare.

„Am fost anunțați că primii 11 elevi din companie suntem eligibili pentru a ne înscrie la admitere. Nu am avut nicio îndoială că asta este cea mai bună alegere pentru mine. Am avut parte de susținerea părinților încă din prima clipă, iar colegii îmi cunoșteau înclinația către atletism. Au urmat o serie de probe: examen psihologic, testare medicală și o probă sportivă, care a constat într-un traseu utilitar aplicativ și alergare de rezistență de o milă. Apoi a urmat o testare ECL (gramatică și vocabular) și un interviu cu reprezentanți ai academiei din America care ne-au analizat abilitățile de comunicare în limba engleză.”, povestește eleva.

La competițiile susținute între colegiile militare a ocupat mereu locul I la probele de viteză și săritură în lungime. Abilitățile de atlet au ajutat-o să treacă prima peste probele sportive riguroase pentru admiterea la academia din SUA.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.